Începe a doua ediție a concursului de lectură Bătălia Cărţilor la Sibiu

Cea de-a doua ediție a concursului de lectură „Bătălia Cărților”, organizat de Biblioteca Judeţeană ASTRA Sibiu, începe luni, 23 aprilie, cu ocazia aniversării Zilei Internaţionale a Cărţii şi a Drepturilor de autor şi a Zilei Bibliotecarului.

Scopul proiectului constă în stimularea lecturii şi promovarea literaturii în rândul copiilor și adolescenților, încadrați în două categorii de vârstă: 11-14 ani și 15-18 ani.

Participanţii vor avea la dispoziţie o listă cuprinzând zece cărți din literatura autohtonă şi universală, pentru fiecare categorie de vârstă. Concursul presupune lecturarea tuturor cărților propuse, întocmirea fișelor de lectură pentru fiecare titlu și prezentarea alegerilor făcute în dezbaterea finală „Convinge-mă să citesc!” care va avea loc în luna octombrie.

În finală ajung cititorii care au citit toate cele zece titluri propuse şi demonstrează, prin realizarea fișelor de lectură și prezentarea propriilor opinii și argumente, că au înțeles textele literare. Participantul cu cea mai valoroasă prezentare în cadrul evenimentului final va deveni “Cititorul anului 2018”, iar volumul care va obţine cel mai mare punctaj din partea cititorilor va deveni „Cartea anului 2018”. Vor fi acordate, de asemenea, premii pentru cele mai bune fișe de lectură.

La evenimentul de deschidere a celei de-a doua ediții a Concursului de lectură Bătălia Cărților organizat în Sibiu, care va avea loc luni, 23 aprilie, ora 11.00, în foaierul Bibliotecii Județene ASTRA Sibiu (str. George Barițiu, nr. 7, parter), vor fi prezenți cei doi câștigători ai primei ediții, elevi la Școala Gimnazială „Regina Maria” și Colegiul Național „Octavian Goga” din Sibiu, precum și alți finaliști și participanți ai ediției precedente, însoțiți de cadre didactice și susținători.

Cărţile, formularele de înscriere și toate materialele aferente desfășurării concursului vor fi disponibile atât la sediul central (Compartimentul pentru Copii și Tineret și Compartimentul pentru Adulți), cât şi în filialele bibliotecii (Hipodrom – str. Rahovei, nr. 14; Valea Aurie – str. Ludoș, nr. 9, bloc 31; Vasile Aaron – str. Semaforului, bloc 22; Bâlea – str. Bâlea, bloc 9).

Detalii suplimentare privind participarea la concurs și regulamentul acestuia se pot obține la sediul Bibliotecii Județene ASTRA Sibiu, la adresa de e-mail bjastrasibiu@gmail.com sau la telefon 0269.210.551.

Bătălia Cărților este un proiect care vine în întâmpinarea celor care cred în forța și provocările lecturii, fiind o frumoasă invitație de a descoperi universul unic al cărților. Proiectul este derulat de Biblioteca Județeană ASTRA Sibiu, în parteneriat cu Biblioteca Judeţeană “Octavian Goga” Cluj și Asociaţia Naţională a Bibliotecarilor şi Bibliotecilor Publice din Romania (ANBPR), cu sprijinul Consiliului Județean Sibiu.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*