Începe execuția drumului de legătură între Sibiu și Șelimbăr, de pe strada Oașa

Primarul Astrid Fodor a semnat contractul pentru crearea unui drum de legătură între Sibiu și Șelimbăr, între străzile Oașa și respectiv O. Goga. Contractul a fost încheiat cu asocierea SC Red Cons SRL – SC Prenis SRL, valoarea investiției fiind de 1,4 milioane de lei.

“Creștem mobilitatea locuitorilor din Sibiu și Șelimbăr, creând o legătură rutieră între oraș și o zonă periurbană din care provine o bună parte din traficul care aglomerează bulevardul V. Milea. Noul drum va reprezenta o alternativă la deplasarea pe acest bulevard aglomerat, descongestionând astfel traficul”, spune primarul.

Lucrările prevăzute în contract includ:

  • Amenajarea carosabilului cu 2 benzi
  • Crearea trotuarelor: pe primul tronson al străzii, în zona de blocuri, se vor amenaja trotuare pe ambele părți ale străzii, iar pe tronsonul dinspre limita cu municipiul se va amenaja trotuar doar pe o singură parte, deoarece construcții există doar pe acea parte
  • Amenajarea de spații de parcare pe tronsonul străzii din zona de blocuri, realizate cu pavele înierbate
  • Crearea de zone verzi pe aliniamentele stradale, prin amenajarea cu iarbă și plantarea de arbori
  • Instalarea unor stâlpi noi, dotați cu corpuri de iluminat cu LED
  • Diverse lucrări la rețele de apă și canalizare de pe acest tronson.

Ordinul de începere a lucrărilor va fi emis în următoarele zile. Lucrările au ca termen de execuție 5 luni, la care se va adăuga întreruperea necesară în perioada sezonului rece în care nu se pot efectua lucrări de construcție din cauza temperaturilor scăzute.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*