Începe Sibiu Guitar Meeting 2018

Săptămâna viitoare, în perioada 21-23 septembrie, se va desfășura cea de-a patra ediție al celui mai important eveniment dedicat chitariștilor din România – Sibiu Guitar Meeting.

Festivalul, parte din programul amplu „Pune mâna pe chitară” demarat de Asociația Culturală Play, propune o serie de concerte, proiecții de filme sau ateliere dedicate atât artiștilor, cât și publicului larg.

Concertul colectiv – nucleul Sibiu Guitar Meeting

La fel ca în fiecare an, evenimentul care adună câteva sute de chitarişti în acelaşi loc din peste 40 de oraşe este cel mai aşteptat și spectaculos moment. Concertul este gândit ca un context în care tinerii vor fi vedetele unui spectacol live unde vor cânta simultan un playlist format din 15 cântece rock și folk. Astfel, vor demonstra cât de bine și-au însușit melodiile pe care le-au învățat, ajutați fie de caietul de cântece, fie de tutorialele video realizate de chitaristul Ilie Manole Vlad.

Evenimentul va fi prezentat de Cristian Hrubaru și va avea loc sâmbătă, 22 septembrie, de la ora 18:00, în Habermann Markt. În cadrul său, vor urca pe scenă o parte dintre artiștii care semnează piesele cântate de chitariști – Adi Despot de la Vița de Vie, Ștefan Boldijar de la Semnal M, Alin „Coiotu” Dinca de la Trooper, Paul Radu de la Antract, precum și ceilalți membrii Trooper, Semnal M şi Antract.

Program complex: concerte, proiecții de filme și ateliere

În cadrul festivalului sunt programate o serie de concerte care vor aduce mai aproape muzica de calitate. Vineri, 21 septembrie, are loc concertul „Generația Rock salută Generația Folk”, care își propune să invite pe scenă trupe rock și folk de copii și tineri, printre care: Grupul Balada al Palatului Copiilor din Sibiu, Banda CPO a Centrului De Plasament Orlat, formaţiile Ad-Hoc, Revolver şi SGF (Shred Guitar Force) din Sibiu, dar și grupuri din București și Craiova. În continuare, formaţia Trooper va susține un show  live, cu acces liber în Piaţa Habermann, în care vor cânta cele mai cunocute melodii proprii, dar și piese în premieră, incluse pe noul album. La finalul serii, chitaristul finlandez Samuli Federley ajunge pentru prima dată în România, într-un concert la Rock’N Bike Pub, iar biletele vor fi disponibile la intrare în locaţie.

Seria concertelor continuă cu un spectacol acustic Viţa de Vie la The Wolf – sâmbătă, de la ora 22:00, pentru care biletele pot fi cumpărate în avans de pe site-ul Kompostor.ro. Duminică, în aceeaşi locaţie, va avea loc un concert al formaţiei Semnal M, de la ora 22:00.

În ceea ce priveşte programul “Rock the Screen (Legends)”, acesta propune 3 proiecții de filme cu subiect muzical, care vor rula în Piața Habermann: joi – 20 septembrie, de la 19.00 – 20.00, sâmbătă – 22 septembrie, de la 12:00-16:00 și duminică – 23 septembrie, de la 11:00-14:00. Titlurile filmelor vor fi anunţate în curând.

În completare, au fost pregătite o serie de ateliere pentru cele 3 zile de festival, fiind potrivite atât publicului larg, cât şi artiştilor. Astfel, vineri şi sâmbătă au loc ateliere “Born to Play” pentru copii şi tineri, care implică amenajarea unei zone de muzică unde se vor putea testa chitare și instrumente de percuție, dar vor mai avea lor și ateliere de creație și de cercetași.

Pe de altă parte, artiștii vor avea ateliere dedicate lor, pentru care se pot înscrie încă de acum pe site-ul Kompostor.ro: “Chitarist 2.0.” – Masterclass de chitară rock cu Cezar Popescu (Vița de Vie, Days of Confusion, Domination) și Cosmin Lupu (Days of Confusion), “Basist 2.0.” – Masterclass chitară bass cu Alecu (Days of Confusion), Masterclass „Vocea ta, un instrument” cu Mira Botocan (coach, Vocea României) și “Guitar Clinic by Samuli Federley”. În completarea lor, atelierul de creație “Poetry Rocks” își propune să inspire artiștii să creeze versuri potrivite pentru a deveni parte din cântece rock, ghidați de scriitorul Radu Vancu. Înscrierile în cadrul acestui eveniment sunt gratuite și sunt deschise pe www.bit.ly/PoetryRocks2018.

Chitara, vedeta unor proiecte speciale

În acest an, organizatorii propun o serie de proiecte ce au în centru chitara sau modul în care acest instrument muzical poate fi utilizat multidisciplinar. Astfel, vineri și sâmbătă vor avea loc sesiuni de concerte stradale de chitară, în locații surpriză din Sibiu, care își propun să aducă muzica mai aproape de oameni și de locurile pe care aceștia le tranzitează.

Un proiect pilot al acestei ediții Sibiu Guitar Meeting este „Programul rabla chitară”, care încurajează oamenii să-și aducă chitarele vechi, nefuncționale sau degradate, în perimetrul festivalului. În schimb, fiecare „donator” va primi un voucher valoric, valabil la achiziţia unui nou instrument muzical. Organizatorii promit că fiecare piesă primită va fi recondiționată la un centru specializat, urmând a fi oferită mai departe.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*