Înfrângere în meciul restant cu Steaua CSM Eximbank

CSU Atlassib Sibiu se întoarce cu o înfrângere în primul meci din 2016, disputat în capitală, în compania celor de la Steaua CSM Eximbank. Prtida restantă din etapa a XIII-a s-a încheiat 86-77 (20-22, 21-16, 18-16, 27-23)

CSU Atlassib Sibiu-BC Timisoara (1)Elevii lui Dan Fleşeriu au început bine partida din capitală, reuşind să termine primul sfert în avantaj. În sfertul al doilea însă, gazdele au recuperat din diferenţă şi au trecut la conducere. În partea a doua a partidei sibienii au încercat să revină în avantaj, dar gazdele nu le-au dat ocazia, astfel că meciul s-a încheiat în favoarea Stelei.

Dezamăgire

La finalul partidei, Dan Fleșeriu, antrenorul principal al CSU Atlassib Sibiu, a recunoscut că echipa sa nu a fost la înălţime. „A fost un meci greu, care evident, ne doream să îl câştigăm. Îmi pare rău că nu am reuşit, deşi băieţii au făcut tot ce se putea astăzi. Nu am jucat senzaţional, nici nu cred că am fost lăsaţi să jucăm, dar asta contează mai puţin, mai ales atunci când nici nu îţi intră în coş. Ei  (n.r. Steaua) au fost mai agresivi, iar noi nu am putut fi”, a spus Fleşeriu. Pentru CSU Atlassib Sibiu au marcat: Hardy 21p, Harrison 16p, Lalovic15p, Calota şi Mijajlovic câte 8 puncte, Gilbert 5 p iar Paul 4p.

După meciul cu Steaua CSM Eximbank, sibienii vor primii vizita celor de la BCM U Pitești, sâmbătă 16 ianuarie 2016, de la ora 18.00, la Sala Transilvania.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*