Întâlnire de lucru la Prefectură, pentru pregătirea spectacolelor organizate de Ministerul Turismului în ziua în care Sibiul va fi capitala Uniunii Europene

Ministrul Turismului, Bogdan Trif, s-a aflat astăzi la Prefectura Sibiu, pentru o întâlnire în contextul organizării summit-ului european din 9 mai 2019.

Summitul de la Sibiu, un eveniment extrem de important pentru România, va fi marcat de două concerte organizate de Ministerul Turismului în contextul preluării președinției Consiliului Uniunii Europene de către România. Cele două spectacole vor fi dedicate oficialilor prezenți la Summit, liderii statelor UE, delegațiile oficiale și aproape 1.000 de jurnaliști străini ce vor fi prezenți pe 9 mai la Sibiu, a declarat Trif.

„Unul dintre aceste evenimente organizate de Ministerul Turismului va avea loc în Piața Mare, iar sibienii se vor putea bucura deopotrivă de un spectacol grandios cu artiști surpriză din România și de peste hotare. Cel de al doilea eveniment va fi organizat la Sala Thalia și va fi dedicat exclusiv invitaților la Summit. Oficialii vor asista la un spectacol susținut de Filarmonica de Stat Sibiu, astfel punându-se accent pe evidentierea valorilor culturale românești. Toți ochii vor fi ațintiți pe Sibiu în ziua Summitului din 9 mai, iar acest lucru va fi un prilej pentru creșterea notorietății României ca destinație turistică importantă în Europa și va cuprinde momente artistice reprezentative pentru țara noastră. Spectacolele organizate de Ministerul Turismului fac parte din planul de promovare a României în marja preluării Președinției Consiliului Uniunii Europene, care a fost adoptat de Guvern”, se arată într-un comunicat al PSD Sibiu.

O primă întâlnire de lucru a fost organizată la sediul Instituției Prefectului Sibiu, la care au participat ministrul Bogdan Trif și echipa tehnică din cadrul ministerului, prefectul Adela Muntean, subprefectul Horațiu Marin, Cosmin Balcu, inspectorul șef al ISU Sibiu, reprezentanți ai Primăriei, Consiliului Județean Sibiu, Jandarmeriei Sibiu, reprezentanți ai MAE, SPP și TVR.

Grupul de lucru a făcut și o vizită în teren, unde au fost stabilite detaliile tehnice și rigorile de securitate impuse de protocolul organizării summitului informal al UE.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*