Întâlnire organizatorică pentru SUMMIT-ul 2019 de la Sibiu

Ministrul delegat pentru Afaceri Europene, Victor Negrescu împreună cu reprezentanții Administrației Prezidențiale precum și cei ai autorităților publice locale s-au întâlnit astăzi la Sibiu, într-o nouă sedință de lucru, în vederea pregătirii Summitului informal al șefilor de stat și de guvern, programat să aibă loc în orașul nostru pe data de 9 mai 2019.

Pe agenda discuțiilor s-a aflat planul organizatoric al Summitului care prevede, printre altele, găzduirea evenimentelor în sediul Primăriei Municipiului Sibiu, dispunerea logistică a infrastructurii în piețele centrale ale orașului, precum și programul cultural care va avea loc în marja reuniunii șefilor de stat și de guvern din Uniunea Europeană.

România este în grafic cu calendarul de pregătire privind organizarea Summitului de la Sibiu pe perioada Președinției României la Consiliul UE. Reuniunea de astăzi a demonstrat seriozitatea cu care este tratat acest eveniment major de către toate instituțiile implicate și a fost un bun prilej pentru a clarifica o serie de aspecte organizatorice deja planificate în cadrul întâlnirilor anterioare. Un accent important în planul logistic s-a acordat dimensiunii de securitate.

Summitul din 9 mai 2019, dedicat viitorului Uniunii Europene și viitoarei agende strategice a liderilor pentru perioada 2019-2024, va reuni la Sibiu 27 de şefi de stat şi de guvern ai statelor membre, 36 de delegaţii oficiale, 400 de invitaţi de rang înalt, circa 900 de jurnalişti și 100 de traducători. 

România va asuma, în perioada 1 ianuarie – 30 iunie 2019, Președinția Consiliului Uniunii Europene. Acest mandat se asigură prin rotație între statele membre ale Uniunii Europene la fiecare șase luni. În timpul exercitării Președinției, România va reprezenta Consiliul Uniunii Europene în dialogul cu celelalte instituții europene, în special Comisia Europeană și Parlamentul European, lucrând de asemenea în strânsă coordonare cu Președintele Consiliului European în cadrul procesului decizional.

Președinția rotativă asigură gestionarea curentă a agendei europene și prezidarea formațiunilor sectoriale ale Consiliului la toate nivelurile (ministerial, ambasadorial și tehnic), cu excepția Consiliului Afaceri Externe. Președinția trebuie să acționeze ca un mediator imparțial, concentrându-se în principal pe prezentarea de propuneri de compromis, capabile să conducă la adoptarea de poziţii comune ale statelor membre.


 

Viorica MAIER

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*