Întâlniri cu cetățenii din cartierele Turnișor, Țiglari, Terezian, Tineretului și Gușterița în 9, 10 și 11 februarie

Primăria Sibiu continuă în 9, 10 și 11 februarie seria de întâlniri cu sibienii în vederea stabilirii Strategiei de Dezvoltare a Sibiului pentru următorii șapte ani.

Documentul va oferi administrației locale o cale unitară și bine definită de dezvoltare, conținând proiecte clare pe care administrația, reprezentanții societății civile și mai ales cetățenii și le doresc pentru Sibiu în viitorul mai apropiat sau mai îndepărtat. Strategia este esențială pentru accesarea de fonduri structurale de către Municipiu. “Ne-am dorit ca Strategia de Dezvoltare să nu fie un document formal, ci unul reprezentativ pentru oraș, pentru ceea ce ne dorim cu toții. De aceea am ales să mergem în cartiere pentru a întreba sibienii, provocându-i să ne transmită proiectele pe care și le doresc și le consideră necesare. În primele întâlniri care au avut loc am cunoscut sibieni foarte implicați, și mai tineri și mai în vârstă, care au avut idei foarte interesante. Unele dintre acestea le vom include în documentul final”, a explicat Astrid Fodor, primarul interimar al Sibiului.

Doleanţele sibienilor

În cadrul întâlnirilor care au avut loc în 2, 3 și 4 februarie sibienii din cartierele Hipodrom I, II, III, IV și Vasile Aaron au transmis administrației locale idei de proiecte, printre acestea numărându-se crearea de parcuri, amenajarea de zone de agrement și amenajarea mai multor locuri de parcare. Participanții au transmis reprezentanților Primăriei Sibiu și problemele cu care se confruntă, toate acestea fiind contabilizate și transmise departamentelor specializate care vor încerca să găsească soluții, acolo unde este posibil.

Programul de desfășurare a întâlnirilor:

Cartierul Turnișor – 9 februarie, ora 18 – sala festivă a școlii gimnaziale nr. 10, strada E.A. Bielz, nr. 60

Cartierele Țiglari, Terezian, Tineretului – 10 februarie, ora 18 – sala festivă a școlii gimnaziale nr. 18, strada Lungă, nr. 65

Cartierul Gușterița – 11 februarie, ora 18 – sala festivă a școlii gimnaziale nr. 11, strada Gorunului, nr. 2

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*