Intrare gratuită la concertul Şeicaru

Casa de Cultură a municipiului Sibiu organizează marţi, 13 decembrie, un concert al cantautorului Vasile Şeicaru (foto). Spectacolul va avea loc la Teatrul Gong, începând cu ora 19.00, şi va consta într-un program special cu hituri cunoscute ale interpretului, dar şi cu melodii de Crăciun. „Intrarea la acest eveniment este gratuită şi se realizează pe baza unei rezervări la numărul de telefon al Casei de Cultură a municipiului Sibiu: 0269/229.627”, a anunţat Diana Coca, din cadrul Serviciului de Presă al Primăriei Sibiu. (M. P.)

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*