Ioan Cindrea, reales președinte PSD Sibiu

Social-democrații sibieni și-au ales noua conducere, în cadrul Conferinței Județene PSD Sibiu, ce a avut loc în 31 iulie. Au participat din partea Biroului Național PSD Andrei Dolineaschi, secretarul general al partidului, și Mircea Dușa, vicepreședinte BPN al PSD și ministrul Apărării Naționale.  Delegații la Conferința Județeană PSD Sibiu au ales cu majoritatea voturilor componența noii conduceri. Pentru funcția de președinte al organizației județene a fost ales Ioan Cindrea, pentru funcția de președinte executiv Florin Orlățan, iar pentru Biroul Permanent au fost desemnați 41 de membrii: 13 vicepreședinți, secretar, trezorier și 24 de membrii. Tot la conferință au fost alese și celelalte structuri: Consiliul Județean PSD, alcătuit din 151 de membrii, Comitetul Executiv, format din 123 de membrii, Comisia de Disciplină și Arbitraj și Comisia de Control Financiar. Au fost prezenți ca invitați, din partea aliaților și colaboratorilor politici, reprezentanți de la ALDE, UNPR, BUN (Blocul Unității Naționale), Partida Romilor, precum și reprezentanții sindicatelor de la Cartel Alfa și CNSLR Frăția, alături de reprezentanți ai Asociației Forumul Solidarității Sociale a Pensionarilor Sibiu și ai Asociației Naționale a Cadrelor Militare în Rezervă și în Retragere din M.A.I., filiala Sibiu.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*