Iohannis: “Abia aştept să treacă moţiunea, să scăpăm de PSD. Un Guvern eșuat”

Klaus Iohannis a declarat, ieri, la Cluj-Napoca, că abia aşteaptă să treacă moţiunea, „să scăpăm de PSD”. Preşedintele a spus că, în ultimii ani românii, şi-au pierdut încrederea în clasa politică şi în instituţii, ceea ce înseamnă „o reală catastofă naţională”.

Preşedintele a declarat, la Adunarea Regională a organizaţiilor PNL din Nord-Vest, că abia aşteaptă să treacă moţiunea.

“Pesediştii şi-au dat singuri jos guverne. În ciuda acestui lucru, calitatea guvernării nu s-a îmbunătăţit şi a mers din rău în mai rău. Am definit acest guvern încă de anul trecut ca fiind unul eşuat. României i-ar fi fost mult mai bine fără PSD. Acest partid a ţinut România în loc şi a inhibat dezvoltarea României şi acum suntem în situaţii ne mai văzute. Am deschsi astăzi anul universitar, dar nu există un Ministru al Educaţiei, fiindcă acest guvern care a pierdut majoritatea refuză să se prezinte în Parlament pentru validare.  Acest guvern PSD-ist care şi-a pierdut şi ultima fărămâ de credibilitate propune pentru funcţii europene persoane care nu sunt potrivite. Astăzi, persoana propusă de PSD a fost refuzată pentru probleme de integritate. Ruşine PSD! Am făcut tot ce a putut face un preşedinte al României. Toate atacurile PSD-ului din sistemele mari am reuşit să le opresc. Am reuşit împreună cu voi şi cu românii. E bine că am reuşit şi vă spun că abia aştept să treacă moţiunea să scăpăm de PSD. Noi, împreună ştim ce trebuie făcut după această guvernare eşuată. Avem nevoie de investiţii, avem nevoie de educaţie de calitate, avem nevoie de un sistem de sănătate care funcţionează cu pacientul în centru. Avem nevoie de o guvernare performantă. PNL poate livra o astfel de guvernare. Trebuie să recâştigăm încrederea românilor. Mulţi dintre ei cred că în România nu mai sunt politiceni buni.  Mulţi dintre români şi-au pierdut încrederea că se mai poate face ceva. Acesta este o adevărată catastrofă naţională şi trebuie să recâştigăm încrederea românilor în toate sistemele. Trebuie să reconstruim România şi o vom face împreună”, a spus Iohannis.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*