Iohannis împlinește astăzi 57 de ani! | Fotografii inedite din arhiva Mesagerului de Sibiu

Președintele României, Klaus Werner Iohannis, sărbătorește astăzi împlinirea vârstei de 57 de ani.
Iohannis s-a născut la 13 iunie 1959, la Sibiu, într-o familie de sași transilvăneni. După școala germană, a urmat Liceul ”Samuel von Brukenthal” din Sibiu, iar în 1978 a fost admis la Facultatea de Fizică din cadrul Universității ”Babeș Bolyai” din Cluj-Napoca.

Medion   DIGITAL CAMERA

În 1983 a început să predea, fiind profesor la mai multe școli din împrejurimile Sibiului, iar după cinci ani a ajuns să predea la Liceul ”Samuel von Brukenthal”, pe care îl absolvise, titularizându-se aici. După 15 ani de activitate ca profesor, Klaus Iohannis a ajuns în conducerea învățământului local din Sibiu. A fost inspector școlar general adjunct (1997-1999) și apoi inspector școlar general în cadrul Inspectoratului Școlar al Județului Sibiu (1999-2000).

johannis inceput de aventura

Începând cu anul 1990, a devenit membru al Forumului Democrat al Germanilor din România (FDGR), iar ulterior a devenit președintele acestei organizații, la conducerea căreia s-a aflat timp de peste un deceniu.

DSC00006

A deținut patru mandate consecutive de primar al orașului Sibiu, din partea FDGR, fiind ales la scrutinurile din 2000, 2004, 2008 și 2012. A fost primar al Sibiului până în decembrie 2014, când a devenit președinte al României.

DSC00007

În cel de-al doilea mandat de primar, Sibiul a devenit, în 2007, ”Capitală Europeană a Culturii”, fiind primul oraș dintr-o țară nemembră a Uniunii Europene (UE) care a primit acest titlu înainte ca țara să fie admisă oficial în UE, potrivit site-ului presidency.ro. „România intră în Uniunea Europeană cu o capitală culturală europeană (…) Ne aflăm la începutul unui program care va prezenta Europei diversitatea culturală, lingvistică și religioasă a orașului nostru și felul în care această diversitate culturală a Sibiului reprezintă, la scara unui oraș, aceeași diversitate culturală care este valoarea principală a Uniunii Europene”, declara, la 1 ianuarie 2007, Klaus Iohannis.

deschidere CCE 2007

În octombrie 2009 a fost desemnat candidat pentru funcția de prim-ministru, ca independent, de către o largă coaliție parlamentară, însă propunerea nu s-a concretizat.

Medion   DIGITAL CAMERA

La 20 februarie 2013 s-a înscris în Partidul Național Liberal (PNL), iar la 23 februarie 2013 a fost ales, la Congresul ordinar al PNL, prim-vicepreședinte al partidului. La 28 iunie 2014, în cadrul Congresului ordinar al PNL, a fost ales președinte al acestui partid, primind 95% din voturile delegaților la Congres. În cadrul aceluiași congres a avut loc și fuziunea dintre PNL și PDL, în urma căreia a rezultat alianța electorală Alianța Creștin Liberală Partidul Național Liberal-Partidul Democrat Liberal (ACL PNL-PDL).

251738_171004612961548_3314457_n

La 11 august 2014, Biroul Politic Național comasat PNL-PDL a decis desemnarea liderului liberalilor, Klaus Iohannis, drept candidat al ACL la alegerile prezidențiale din noiembrie 2014. În primul tur de scrutin al alegerilor, din 2 noiembrie 2014, Klaus Iohannis a obținut 30,37% din voturi, iar principalul său contracandidat, Victor Ponta, reprezentantul Alianței PSD-UNPR-PC, a obținut 40,44% din voturi.

johannis birou

La 16 noiembrie 2014, în urma celui de-al doilea tur al alegerilor prezidențiale, Klaus Iohannis a fost ales președinte al României, cu 54,43% din voturi. La 21 noiembrie 2014, Curtea Constituțională a României a confirmat rezultatele alegerilor prezidențiale și a validat alegerea lui Klaus Iohannis în funcția de președinte. La 18 decembrie 2014 și-a depus mandatul de președinte al PNL și și-a anunțat demisia din partid, ca urmare a alegerii sale în funcția de președinte al României. A depus jurământul în fața Parlamentului la 21 decembrie 2014.

Iohannis lansare carte

Klaus Iohannis și-a lansat în 2014, la Sibiu, volumul autobiografic intitulat „Pas cu pas”, în care retrasează momentele-cheie ale vieții sale publice. De asemenea, în 2015 și-a lansat, în cadrul Salonului Internațional de Carte „Bookfest”, volumul „Primul pas”.

Iohannis si Obama

La 28 decembrie 2007, i-a fost conferit Ordinul Național Steaua României în grad de Cavaler, iar la 15 decembrie 2011, Ordinul Național al României „Pentru Merit” în grad de Cavaler. În 2006, a primit Crucea Federală de Merit, oferită de Republica Federală Germania; în 2008 a primit Ordinul Național Italian — Steaua Solidarității Italiene, în grad de Comandor; în 2009 a primit Ordinul de Merit în grad de ofițer al Marelui Ducat de Luxemburg și, în același an, i-a fost acordat Ordinul de Merit „Marea Cruce de Argint” din partea statului austriac, precum și Ordinul de Ofițer al Coroanei Belgiene. În 2010 a fost onorat cu medalia ”Prieten al Comunităților Evreiești din România”, din partea Federației Comunităților Evreiești din România, precum și cu placheta de onoare a Expatriaților din Germania. În iulie 2014, a fost distins cu Crucea de Ofițer al Ordinului pentru Merite al Republicii Federale Germania.

13308655_1390647144286059_4195260793881383050_o

Klaus Iohannis este căsătorit cu Carmen, profesoară de engleză la Colegiul Național „Gheorghe Lazăr“ din Sibiu. Vorbește fluent limbile germană și engleză.

Iohannis onor militar

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*