Iohannis mai câștigă o bătălie cu ANI, la Curtea de Apel Alba-Iulia

Curtea de Apel Alba Iulia a admis astăzi contestaţia formulată de Klaus Iohannis şi a dispus anularea unui raport de evaluare întocmit de Agenţia Naţională de Integritate, prin care aceasta constatase încălcarea legislaţiei în domeniul conflictului de interese.

Soluţia CA Alba Iulia nu este definitivă. Ea poate fi atacată în termen de 15 zile la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ). Considerentele care au stat la baza acestei sentinţe vor putea fi făcute publice după ce hotărârea va fi motivată.

„Curtea de Apel Alba Iulia a admis contestaţia formulată de Klaus Iohannis şi a dispus anularea raportului de evaluare contestat întocmit de ANI privind încălcarea regimului juridic al conflictului de interese în materie administrativă”, a declarat purtătorul de cuvânt al instanţei, Cosmin Muntean.

Practic, instanţa a admis în parte contestaţia formulată de reclamantul Klaus Iohannis în contradictoriu cu ANI şi în consecinţă a dispus anularea punctelor 1 şi 2 din raportul de evaluare nr. 35687/G/II/08.08.2013 întocmit de ANI sub aspectul conflictului de interese în materie administrativă. CA Alba Iulia a respins acţiunea reclamantului ca inadmisibilă cu privire la punctul 3 al aceluiaşi raport de evaluare, care dispunea sesizarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pentru cercetarea încălcării regimului juridic al conflictului de interese în materie penală, a menţionat Cosmin Muntean.

Instanţa obligă pârâta, respectiv pe ANI, la plata a 50 de lei cheltuieli de judecată.

Judecarea dosarului în care Klaus Iohannis a solicitat anularea raportului de evaluare întocmit de ANI s-a încheiat în urmă cu două săptămâni, iar instanţa a amânat pentru data de 10 iunie pronunţarea soluţiei.

CA Alba Iulia a judecat acţiunea în contencios administrativ intentată de Klaus Iohannis împotriva ANI, care, în 2013, l-a acuzat de încălcarea regimului juridic al conflictului de interese în materie administrativă şi penală, întrucât a semnat, în decembrie 2010, un contract de prestări servicii încheiat între Primăria Municipiului Sibiu şi SC Tipografia Honterus SRL, societate comercială deţinută de Forumul Democrat al Germanilor din România (FDGR). Klaus Iohannis a deţinut funcţia de preşedinte al FDGR în perioada 2002 – 2013.

În martie 2014, CA Alba Iulia a dispus suspendarea judecării procesului intentat ANI de către, la vremea respectivă, primarul municipiului Sibiu, Klaus Iohannis, după ce Parchetul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a transmis instanţei că este începută urmărirea penală. După ce Parchetul a închis dosarul penal, CA Alba Iulia a fost sesizată cu o cerere de repunere pe rol a cauzei formulată de către Iohannis.

Klaus Iohannis a câștigat patru mandate de primar al Sibiului

Klaus Iohannis a câștigat patru mandate de primar al Sibiului

Potrivit unui comunicat dat publicităţii în august 2013, ANI a constatat încălcarea regimului juridic al conflictului de interese în materie administrativă şi penală de către Klaus Iohannis, întrucât acesta a semnat, la data de 23 decembrie 2010, un contract de prestări servicii încheiat între Primăria Municipiului Sibiu şi SC Tipografia Honterus SRL, societate comercială deţinută de Forumul Democrat al Germanilor din România.

Obiectul contractului semnat, în opinia ANI, cu încălcarea regimului juridic al conflictului de interese administrativ şi penal de către Klaus Iohannis constituie servicii de informare şi publicitate în vederea implementării unui proiect finanţat din Fondul European de Dezvoltare Regională.

Potrivit sursei citate, Iohannis a aprobat, în perioada ianuarie – iunie 2011, trei facturi fiscale în vederea efectuării plăţilor către prestator (SC Tipografia Honterus SRL).

Conform ANI, primarul Sibiului nu a respectat dispoziţiile art. 75, lit. b) şi f) din Legea nr. 393/2004 privind Statutul aleşilor locali, potrivit cărora „Aleşii locali au un interes personal într-o anumită problemă, dacă au posibilitatea să anticipeze că o decizie a autorităţii publice din care fac parte ar putea prezenta un beneficiu sau un dezavantaj pentru sine sau pentru: (…) b) orice persoană fizică sau juridică cu care au o relaţie de angajament, indiferent de natura acestuia (…) f) o asociaţie sau fundaţie din care fac parte”.

„Primarul Municipiului Sibiu a încălcat şi dispoziţiile art. 2531 din Codul Penal al României, potrivit cărora ‘Fapta funcţionarului public care, în exerciţiul atribuţiilor de serviciu, îndeplineşte un act ori participă la luarea unei decizii prin care s-a realizat, direct sau indirect, un folos material (…) pentru o altă persoană cu care s-a aflat în raporturi comerciale ori de muncă în ultimii 5 ani sau din partea căreia a beneficiat ori beneficiază de servicii sau foloase de orice natură, se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 5 ani şi interzicerea dreptului de a ocupa o funcţie publică pe durată maximă”, se menţiona în comunicatul ANI. (AGERPRES)

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*