Iohannis: Securitatea din zona Mării Negre este volatilă

Preşedintele Klaus Iohannis a apreciat, într-un mesaj transmis pentru o conferinţă referitoare la securitatea la Marea Neagră organizată la Universitatea Lucian Blaga din Sibiu, că „regiunea Mării Negre are o relevanţă deosebită pentru construcţia securităţii europene şi euroatlantice”.

Klaus IOHANNIS

Mesajul prezentat la conferinţa „Emerging Importance of Wider Black Sea Area Security” a fost citit de Mihai Şomordolea, consilier de stat la Departamentul Securităţii Naţionale al Administraţiei Prezidenţiale.

„Salut iniţiativa Universităţii ‘Lucian Blaga’ din Sibiu de a organiza, cu implicarea Diviziei de Diplomaţie Publică a NATO, o conferinţă pe un subiect actual important, de interes geopolitic şi geostrategic. Regiunea Mării Negre are o relevanţă deosebită pentru construcţia securităţii europene şi euroatlantice. Este de apreciat atenţia sporită acordată, în ultimul timp, de comunitatea academică şi de cercetare ştiinţifică, de organizaţiile neguvernamentale, societatea civilă, mass media şi de opinia publică problematicii securităţii globale, europene şi naţionale. În actualul context, conceptul de securitate a dezvoltat noi trăsături, precum complexitatea şi interdependenţa. În acelaşi timp, caracterul transnaţional al ameninţărilor reclamă o abordare bazată pe cooperarea între state, în baza normelor dreptului internaţional”, afirmă şeful statului în mesaj.

Totodată, preşedintele Iohannis a evidenţiat rolul aparte al acestei regiuni în contextul securităţii internaţionale, precum şi obiectivele generale ale României în zonă. „Prin prisma faptului că reprezintă o frontieră a Organizaţiei Tratatului Nord-Atlantic şi a Uniunii Europene şi, în acelaşi timp, un spaţiu de intersectare a intereselor unor state din Europa, Asia Centrală şi Orientul Mijlociu, regiunea Mării Negre ocupă un loc aparte în contextul securităţii internaţionale. Situaţia de securitate din zona pontică este volatilă şi caracterizată de existenţa potenţialului de destabilizare, care se va menţine, probabil, pe termen scurt şi mediu, în timp ce provocările cu care se confruntă arealul sunt complexe şi dinamice. România, în calitate de furnizor regional de securitate, îşi reafirmă obiectivele strategice privind stabilitatea regiunii prin dialog politic şi soluţionare pe cale paşnică a divergenţelor. În acest sens, intensificarea colaborării regionale, bazată pe respectarea normelor dreptului internaţional, reprezintă una dintre cele mai eficiente soluţii”, a arătat Iohannis.

El a reamintit că asumarea unui rol activ şi constructiv în problemele regiunii Mării Negre reprezintă unul dintre pilonii de bază ai politicii externe şi de securitate a României. „Consolidarea parteneriatului strategic cu SUA, a profilului ţării noastre în NATO şi Uniunea Europeană, precum şi asumarea unui rol activ şi constructiv în problemele actuale ale regiunii Mării Negre constituie pilonii de bază ai politicii externe şi de securitate ale ţării noastre. Transparenţa şi predictibilitatea, toleranţa şi cooperarea trebuie să devină nu numai valori ale democraţiilor participative, aşa cum este ţara noastră, dar şi imperative ale politicii internaţionale actuale”, a menţionat preşedintele Iohannis în mesaj.

Totodată, şeful statului a mai spus că evenimentul de la Sibiu, a cărei organizare este patronată de Preşedinţie, „reprezintă o reală oportunitate pentru stimularea dialogului şi a gândirii strategice, în scopul conturării unei viziuni comune, care să contribuie la o mai bună înţelegere a specificului regiunii Mării Negre, precum şi la identificarea unor instrumente şi platforme de conlucrare utile ameliorării situaţiei de securitate din acest spaţiu strategic”.

Experţi în securitate, apărare şi diplomaţie, dar şi profesori universitari specializaţi în strategii, din şase ţări, discută în perioada 1-2 iunie, la Universitatea „Lucian Blaga” (ULB) despre o posibilă strategie de securitate la Marea Neagră, în perspectiva summit-ului NATO ce va avea loc în luna iulie, la Bruxelles, a anunţat miercuri, într-o conferinţă de presă, rectorul ULB Sibiu, profesorul Ioan Bondrea.

Organizator al conferinţei internaţionale „Emerging Importance of Wider Black Sea Area Security” este Centrul de Studii de Globale din ULB Sibiu, care şi-a propus ca în urma conferinţei să elaboreze un Policy Paper, adică un document cu caracter strategic, pentru Departamentul de Politică Externă al Preşedinţiei României.

Invitaţi speciali în cadrul conferinţei sunt George Friedman – preşedinte Geopolitical Futures şi James Carafano – vicepreşedinte al Fundaţiei Heritage.

Conferinţa de la Sibiu se desfăşoară sub Înaltul Patronaj al Preşedintelui României, prin Departamentul de Politică Externă, cu sprijinul Ambasadei României în Statele Unite ale Americii, în baza parteneriatului academic cu Academia Forţelor Terestre „Nicolae Bălcescu” din Sibiu.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*