Ion Iliescu împlinește 89 de ani. PSD: „La mulți ani, înțeleptului politicii românești!”

Fostul șef de stat Ion Iliescu împlineşte astăzi 89 de ani. Social-democraţii i-au transmis mesaje fondatorului PSD.

„Astăzi îl celebrăm pe părintele fondator al Partidului Social Democrat, promotorul valorilor social-democraţiei române moderne şi poate singurul preşedinte cu adevărat echilibrat şi solidar cu dezideratul bunăstării României. La mulţi ani celui pe care Adrian Năstase l-a numit înţeleptul politicii româneşti! La mulţi ani, Ion Iliescu!”, transmit, pe Facebook, reprezentanţii PSD.

„Fără îndoială, domnul Ion Iliescu a influenţat decisiv parcursul nostru în ultimii 30 de ani, fiind unul dintre oamenii care au făcut România de astăzi posibilă. Domnia sa aniversează azi frumoasa vârstă de 89 de ani. Îi transmit gânduri bune şi La Mulţi Ani!”, a scris și președintele PSD, Liviu Dragnea.

Născut în Oltenița, în data de 3 martie 1930, Ion Iliescu, fost membru marcant al Partidului Comunist Român, este singurul președinte care a fost reales de două ori. Mai întâi a servit ca președinte al Consiliului Frontului Salvării Naționale între 22 decembrie 1989-1992, apoi ca președinte ales al României între anii 1992-1996 și 2000-2004.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*