Înaltpreasfințitul Laurențiu, Arhiepiscopul Sibiului și Mitropolitul Ardealului, a împlinit ieri vârsta de 70 de ani.

Ierarhul a văzut lumina zilei la 12 octombrie 1947, în localitatea Sâmbăta de Sus, judeţul Braşov, din părinţii Iulian şi Viorica. La vârsta de 13 ani, rămâne orfan de tată. Între 1961 și 1965, a urmat Liceul teoretic „Radu Negru” din Făgăraş, apoi Institutul Teologic Universitar din Sibiu, obţinând diploma de licenţă în Teologie cu teza: ”Mai-Marele Păstorilor, Hristos, modelul păstorilor bisericeşti în lumina Evangheliilor canonice”. Din 1970 până în 1973, urmează cursuri de doctorat în Teologie la Institutul Teologic Universitar Bucureşti, la Secţia Practică, specialitatea principală: Liturgică Pastorală şi Artă creştină. În 1975 susţine examenul de admisibilitate, pe care-l promovează cu media 9,50. Studiază, în 1982-1983, la Institutul Ecumenic de la Bossey – Elveţia și tot în Elveția face o specializare în domeniul liturgic la Facultatea de Teologie Catolică a Universităţii din Fribourg, în 1983.

1985 este anul în care Laurențiu Streza obține titlul de doctor în Teologie, la Institutul Teologic Universitar Bucureşti – specialitatea Liturgică Pastorală şi Artă creştină, cu teza: „Botezul în diferite rituri liturgice creştine”, sub îndrumarea pr. prof. dr. Ene Branişte.

În 1969, s-a căsătorit cu Eugenia Stanciu şi a avut cinci copii. Soția sa a decedat în 1992.

Din decembrie 1969, după hirotonire, a lucrat în parohia Lisa, protopopiatul Făgăraş, până în 1976, când a devenit asistent la Institutul Teologic Universitar din Sibiu (până în 1981). Între 1976 și 1986, Laurențiu Streza a fost asistent la Secţia Practică. Totodată, suplineşte lectoratul de Limba greacă (1977-1979) şi lectoratul de Limba franceză (1983-1986), precum și disciplina de Liturgică şi Pastorală, cu seminariile de practică liturgică (1986). În 1987 devine profesor universitar, titular la disciplinele: Liturgică, Pastorală şi Artă creştină, precum şi îndrumător de doctorat. Sub îndrumarea sa, au finalizat cu succes 10 doctori în Teologie Liturgică, iar 18 doctoranzi sunt în stadiul de finalizare a tezei.

Din ianuarie până în aprilie 1990, Streza a fost consilier economic al ÎPS Antonie al Ardealului.

În 1992 este ales membru al Asociaţiei Internaţionale „Societas Liturgica”, cu sedii la Toronto (Canada) şi Trier (Germania). De atunci și până în 1996, a fost secretar ştiinţific al Facultăţii de Teologie „Andrei Şaguna” din cadrul Universităţii „Lucian Blaga”din Sibiu.

Pe 20 iulie 1996 este tuns în monahism, la Mănăstirea Brâncoveanu, din Sâmbăta de Sus, de către ÎPS Mitropolit Antonie, primind numele de Laurenţiu.

Pe 4 iulie 1996 este ales, prin hotărârea Sfântului Sinod, episcop al Caransebeşului, iar pe 11 august 1996 este hirotonit arhiereu şi instalat episcop la Caransebeş de către ÎPS Mitropolit Nicolae al Banatului.

Între 1997 și 2001, din încredinţarea Sf. Sinod, poartă de grijă credincioşilor români, vizitând şi slujind în toate parohiile din Banatul Sârbesc. Totodată, contribuie la alcătuirea Statutului de funcţionare şi la alegerea organelor de conducere ale noii Episcopii a Vârşeţului, acum Dacia Felix. Din binecuvântarea Patriarhului Teoctist şi încredinţarea Sf. Sinod, a facut parte din Comisia de dialog între Biserica Ortodoxă Română şi Biserica Sârbă.

În prezent, este preşedintele Comisiei sinodale de canonizarea a sfinţilor români, reuşind până în prezent finalizarea lucrărilor de canonizare a noi sfinţi, printre care: Sf. Vasile de la Poiana Mărului, Sf. Teodosie al II-lea, Sf. Onufrie de la Vorona, Sf. Ierarh Dosoftei, Sf. Cuv. Gheorghe de la Cenica şi Sf. Ierarh Grigorie Dascălul, Sf. Ierarh Andrei (Şaguna) şi Sf. Ierarh Simion Ştefan, cu slujbele lor şi cele ale altor sfinţi canonizaţi mai înainte. De asemenea, este numit preşedintele subcomisiei liturgice pentru diortosirea cărţilor de cult, în cadrul Comisiei Teologice şi Liturgice a Sfântului Sinod.

Mitropolit al Ardealului a fost ales pe 3 noiembrie 2005 , fiind instalat pe 13 noiembrie, în catedrala mitropolitană din Sibiu, de către Patriarhul Teoctist Arăpaşu.

Între 2008 și 2012, a fost decan al Facultăţii de Teologie „Andrei Şaguna” din Sibiu.

Lasă un răspuns