ITM Sibiu, față în față cu angajatorii

Inspectoratul Teritorial de Muncă Sibiu organizează, în aceste zile, o rundă de întâlniri cu angajatorii din județul Sibiu.

Scopul acestora este lămurirea unor aspecte legislative cu privire la modificarea salariului brut în contextul transferului contribuțiilor sociale obligatorii de la angajator la angajat, aplicarea prevederilor derogatorii de la Legea nr. 62/2011 reglementate prin art. VII din O.U.G. nr. 82/2017 pentru modificarea și completarea unor acte normative, registrul general de evidență a salariaților și transformarea muncii nedeclarate în muncă declarată.

În cadrul acestor întâlniri vor fi prezentate materiale informative cu privire la punerea în aplicare a prevederilor art. VII din O.U.G. nr. 82/2017 și conștientizarea angajatorilor cu privire la inițierea negocierii colective a contractelor colective de muncă, respectiv la negocierea colectivă a actelor adiționale la contractele și acordurile colective de muncă în vigoare. De asemenea se vor aduce clarificări în ceea ce privește modul de interpretare și de aplicare a prevederilor legale referitoare la registrul general de evidență a salariaților, în special a celor privind transmiterea în registru a unor eventuale modificări salariale rezultate din transferul contribuțiilor sociale obligatorii de la angajator la angajat, ca urmare a negocierii părților contractului de muncă.

Angajatorii interesați sunt așteptați să participe la sesiunile de informare organizate de ITM Sibiu astfel:

· în data de 12.12.2017, ora 11.00 – Sala de ședințe I.T.M. Sibiu, Calea Dumbrăvii, nr. 17, etaj 3;

· în data de 14.12.2017, ora 11.00 – Sala de ședințe I.T.M. Sibiu, Calea Dumbrăvii, nr. 17, etaj 3;

· în data de 19.12.2017, ora 11.00 – Agnita, Primăria Agnita, sala mare.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*