ITM Sibiu va controla comercianții de articole pirotehnice

Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM) Sibiu a avizat 14 firme să vândă articole pirotehnice în judeţ, fiind vorba despre aceiaşi comercianţi din 2018.

Avizarea s-a făcut începând din 2 decembrie, urmând să fie controlate aceste firme. „În perioada 02.12.2019-08.01.2020, în cadrul Campaniei Naţionale de verificare a respectării prevederilor legale privind securitatea şi sănătatea în muncă la desfăşurarea activităţilor cu articole pirotehnice, ITM Sibiu va desfăşura acţiuni de verificare şi control la agenţii economici care desfăşoară activităţi de deţinere, transport, manipulare, depozitare şi comercializare a articolelor pirotehnice”, se arată într-un comunicat de presă al instituției.

Comercializarea articolelor pirotehnice se poate face numai de către persoanele juridice care au obţinut în prealabil o autorizaţie din partea ITM şi a Inspectoratului de Poliţie Judeţean pe raza cărora îşi desfăşoară activitatea.

Constituie infracţiuni şi se pedepsesc cu închisoare de la 3 luni la un an orice operaţiune cu articole pirotehnice, efectuată fără drept precum şi comercializarea articolelor pirotehnice din categoriile 1 şi P1 către persoanele cu vârsta sub limita prevăzută de lege, şi anume 16 ani, precum şi comercializarea către publicul larg a articolelor pirotehnice destinate a fi utilizate de către pirotehnicieni (clasa II- IV).

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*