Jina – comună la înălţime

 

Una dintre cele mai mari şi mai pitoreşti comune din Mărginimea Sibiului, Jina va deveni din această iarnă un punct de atracţie pe harta iubitorilor sporturilor de iarnă. Investiţiile din ultimii ani au crescut considerabil potenţialul turistic în zonă.

 

 

Comuna va beneficia de un domeniu schiabil cu o pârtie de schi de 540 de metri lungime şi o lăţime de 26 de metri, instalaţii de transport pe cablu, instalaţie de zăpadă artificială, precum şi un drum de acces modernizat. „Pârtia este în lucru, s-au adus deja cablurile şi va avea o lungime de 600 de metri“, precizează primarul Iancu Beschiu. Valoarea investiţiei, realizată prin Programul Operaţional Regional, se ridică la peste 11,9 milioane de lei, mai mult de 6 milioane fiind finanţarea nerambursabilă.

Proiect de peste 2,5 milioane de lei

Pe lângă peisajul unic, Jina se poate lăuda şi cu una dintre cele mai moderne şi performante staţii de epurare din ţară. „Am considerat că este oportun să ne depunem şi noi proiectul şi să ne încercăm norocul şi să obţinem finanţarea pentru staţia de tratare“, motivează Iancu Beschiu, primar Jina aflat deja la al patrulea mandat. Banii au venit, constructorii s-au apucat de lucru şi acum la Jina există una dintre cele mai moderne staţii de epurare din ţară. „Este computerizată, nu necesită personal de deservire, decât de urmărire, toţi parametrii se pot vedea la sediul primăriei pe un laptop şi de acolo se poate controla întreg procesul tehnologic, atât chimic şi partea de tratare biologic“, preciza Ioan Știrb, furnizorul de echipamente, la momentul inaugurării staţiei. Valoarea totală a investiţiei se ridică la peste 2,6 milioane de lei, fonduri provenite în proporţie de 60% de la Ministerul Mediului. Un proiect important pentru administraţia locală rămâne introducerea canalizări în comună. În prezent, proiectul a fost înaintat şi se aşteaptă aprobările. Introducerea reţelei de apă potabilă este un alt proiect necesar şi oportun pentru locuitori care va fi gata până la sfârşitul anului. „De asemenea, facem lucrări pentru rezolvarea problemelor energiei electrice din Băieşi“, menționează primarul din Jina.

 

Drumul de interes turistic, aproape de finalizare

 

Investiţii majore au fost făcute în ultima perioadă şi în partea de infrastructură. Cei 10 km de drum judeţean dintre Jina şi Şugag, reabilitaţi cu sprijinul Consiliului Judeţean Sibiu (CJS), au fost finalizaţi. Lucrarea este finanţată prin intermediul Programului Operaţional Regional, proiectul fiind depus de Consiliul Judeţean Sibiu în parteneriat cu Consiliul Judeţean Alba. Valoarea lucrării a fost de 13 milioane de lei, iar la începutul lunii martie, CJS a mai lansat o licitaţie pentru lucrări de consolidare taluze, sistem rutier şi amenajare rigole, investiţie estimată la 3,2 milioane de lei. „Avem 13 camere pentru cazare la complexul administrativ şi vom profita de numărul mare de turişti care merg pe Transalpina“, jubilează primarul din Jina. Tot la acest capitol, nu au fost uitate nici drumurile din comună. „Avem de lucru la străzile din comună, care au fost afectate de lucrările de apă. Totodată, se amenajează strada din cartierul Băieşi. Proiectul este depus şi aprobat pentru doi kilometri de drum asfaltat. Acesta va face legătura cu drumul judeţean“, explică Beschiu. Referitor la asistenţa socială, actualul primar promite că va face totul „pentru a continua să acordăm ajutoare sociale pentru persoanele nevoiaşe“.

 

 

Tradiții păstrate cu sfințenie

Jina, comuna situată la cea mai mare altitudine din ţară, se întinde pe 31.868 de hectare și are o populație de 4.369 de locuitori, reunită în 1.300 de gospodării. Festivalul naţional de folclor „Sus pe muntele din Jina“, ce are loc în ultima duminică din luna iulie, rămâne o tradiţie în zonă şi unul din locurile de întâlnire ale păstorilor de astăzi. Oamenii de dincolo şi dincoace de munţi se întâlnesc, încă, în spiritul tradiţiei. La acest festival anual ce îşi propune să păstreze şi să valorifice tradiţiile, cântecele şi jocurile de la munte, se adaugă şi obiceiul junilor ce are loc în fiecare an, cu ocazia sărbătorilor de iarnă.

 

One Comment

  1. IIMREH says:

    La ce foloseste o statie de epurare daca nu are canalizare. Si la Jina magarul este cu fata la caruta

Dă-i un răspuns lui IIMREH Cancel

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*