Juniorii PUMA Club – campionii României

Campionatul Naţional de Taekwon-do pentru Juniori II şi III Sibiu 2015 s-a desfăşurat weekend-ul trecut la Sala Transilvania şi a reunit peste 150 de copii din partea celor mai importante cluburi de profil din întreaga ţară.

Pasionaţii de arte marţiale au avut ocazia să asiste, sâmbătă, la o deschidere festivă a campionatului naţional, cu atât mai mult cu cât Federaţia Română de Taekwon-do I.T.F., co-organizatorul evenimentului, împlineşte anul acesta 15 ani de activitate sportivă. După discursul de deschidere oficială susţinut de Cosmin Oprescu, preşedintele Federaţiei, au urmat demonstraţia de PUMA_locul 1 -¬doxa_soundtaekwon-do a PUMA Club, demonstraţia de street dance a secţiei de dansuri a clubului şi jocuri interactive care au făcut deliciul publicului şi copiilor, în mod special. Evenimentul, inclus în calendarul competiţional al Federaţiei Române de Taekwon-do I.T.F., a fost organizat de PUMA Club şi s-a înscris pe Agenda Sportivă a municipiului Sibiu, fiind cofinanţat de Consiliul Local prin Primăria Sibiu.

30 de sportivi, 30 de medalii câştigate

Sportivii PUMA Club participanţi la campionat sub îndrumarea antrenorului lor, Alin Lazurca, au cucerit prima treaptă a podiumului, devenind din nou campionii naţionali la taekwon-do pe clasamentul general. Lotul clubului a fost compus din 30 de juniori fete şi băieţi, cu vârste cuprinse între 6 şi 14 ani. Cu 30 de medalii câştigate, dintre care nouă de aur, 13 de argint şi opt de bronz, sportivii sibieni au cucerit detaşat clasamentul general al competiţiei, dovedindu-şi talentul şi pregătirea excelentă în arta taekwon-do-ului la toate probele de concurs: tull, luptă şi tehnici speciale.

Primii la categoriile lor

Vlad Văcariu, a bătut, ca de obicei, recordul la medalii obţinute, adăugându-şi în palmaresul deja impresionant încă trei medalii de aur la probele de tull, luptă şi tehnici speciale. Performanţa lui Vlad este o dovadă în plus a talentului şi valorii lui, confirmându-şi poziţia de sportivul numărul 1 în România la taekwon-do juniori. Medalii de aur, la categoriile lor, au mai obţinut din partea PUMA Club şi următorii sportivi: Ştefania Văcariu (sora lui Vlad) – locul 1 tull; Carina Oltean – locul 1 luptă; Oana Oltean – locul 1 tull şi tehnici speciale; Ştefan Marcu – locul 1 tehnici speciale; Radu Nicoară – locul 1 luptă.

Mircea DANCIU
redactia@mesageruldesibiu.ro

30
de medalii au câștigat luptătorii sibieni

FOTO: Sportivii PUMA Club, antrenați de Alin Lazurca, au cucerit prima treaptă a podiumului

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*