La 42 de ani, Graham Jarvis a câștigat pentru a șasea oară Red Bull Romaniacs

Britanicul supranumit “Regele Carpaților” s-a impus în a 14-a editie a Red Bull Romaniacs, cel mai dificil raliu hard enduro din lume. Mario Roman și Paul Bolton au urcat pentru prima dată pe podium, clasându-se pe locul 2, respectiv 3, iar top 5-ul a fost completat de Manuel Lettenbichler și Travis Teasdale.

foto: Attila Szabo

Editia 2017 a Red Bull Romaniacs a debutat marți, 25 iulie, cu show-ul urban din centrul Sibiului și a continuat cu patru zile de off-road, câștigătorii fiind stabiliți după sosirea de pe dealul Gușteriței de ieri.

În fața a mii de fani entuziaști, riderii, ajunși deja la capătul puterilor după zecile de provocări extreme și sutele de kilometri de off-road, au mai făcut un ultim efort. În uralele publicului, romaniacii au încercat să ajungă până în vârful urcării aproape verticale de la finiș și apoi să ruleze cu viteza potrivită pe evantaiul care a precedat linia de sosire. Dacă nu și-ar fi calculat bine viteza, ar fi ajuns în balta cu noroi.

Manuel Lettenbichler sau „Mini Letti”, cum este supranumit bavarezul, al cărui tată este Andreas Lettenbichler, câștigatorul din 2009, a avut un ritm foarte bun, câștigând ultima zi din raliu și clasându-se pe locul 4 la general. A fost pentru a treia oară când Manuel a încercat să termine Red Bull Romaniacs, după ce a fost nevoit să se retragă din pricina unor accidentări.

Paul Bolton și-a îndeplinit un vis și la cea de a zecea participare a izbutit să urce pe podium.

Norbert Jozsa și Zsolt Varga, cei doi piloți români care s-au înscris la clasa Gold  (cel mai dificil traseu din raliu), au reușit să își îndeplinească obiectivul și au ajuns la finiș pe locurile 12, respectiv 17.

Emanuel Gyenes, singurul rider din lume care a terminat toate cele 14 ediții ale Red Bull Romaniacs, a încheiat raliul pe locul 2 la clasa Silver, adăugându-și în palmares cel de-al patrulea podium.

Sergiu Grecu, un hunedorean crescut pentru hard enduro, a câștigat titlul de la clasa Bronze și este determinat ca în 2018 să treacă la clasa Silver, unde îl va aștepta un traseu mult mai dur.

foto: Răzvan Negru

  • Graham Jarvis (locul 1 clasa Gold, Marea Britanie): “Nu îmi vine să cred, am câștigat pentru a șasea oară, este mai mult decât am visat vreodată. În fiecare an traseul devine din ce în ce mai greu și toți măresc ritmul. Este o experiență incredibilă. Sunt fericit că am ajuns la finiș. În ultima zi chiar m-am chinuit, nu mă deranjează să recunosc că la 42 de ani devine mai dificil să stai patru zile la rând pe motocicletă. De-a lungul celor patru zile treci printr-o serie de stări și sunt atât de obosit, încât nu vreau decât să stau și să mă relaxez.”
  • Manuel Lettenbichler, (locul 4 clasa Gold, Germania): „A fost o săptămână dificilă, dar totuși bună, eram destul de obosit astăzi. Traseul a fost rapid și a trebuit să forțez de la început până la final. Am reușit! Sunt foarte fericit să termin. Cu siguranță, aș fi vrut un loc pe podium, însă este uimitor pentru că în ultimii doi ani m-am accidentat și a trebuit să renunț, dar în acest an am rezistat până la urcarea de la Gușterița și este într-adevăr o senzație uimitoare.”
  • Mario Roman, (locul 2 clasa Gold, Spania): „Mă simt atât de bine acum, am muncit atât de mult în ultimii ani, am avut rezultate bune, dar aceasta este cea mai importantă reușită a mea. Nu mă pot plânge, sunt foarte fericit cu Sherco și echipa mea. Ziua a patra de off-road a fost o zi perfectă, nu mi-am asumat niciun risc și nu m-am gândit la nici unul dintre ceilalți rideri, am avut un avantaj bun și am făcut tot ce am putut. Mă simt ca acasă la acest finiș, astfel de urcări am tot făcut de când mă știu. Sunt tânăr, dar am multă experiență și știu că nu se termină niciodată până când nu ajungi la finiș, când am ajuns la urcare, mi-am dat seama că sunt al doilea la general. Cu atât de multe ore de rulat pe motocicletă și de navigație, pe traseu trebuie să fii concentrat 100%. Nu este întotdeauna posibil să fii concentrat 100% și atunci poți să cazi, lucru care mi s-a întâmplat în prima zi de off-road. Trebuie să învăț din asta și sigur mă voi descurca mai bine anul viitor. Este de departe cea mai dificilă cursă, sunt cu adevărat fericit. „
  • Paul Bolton (locul 3 clasa Gold, Marea Britanie): „Am avut o săptămână grozavă, nu cu incidente majore sau ceva de genul acesta, am fost pozitiv toată săptămâna și am încercat să îmi fac propria cursă. Sunt mai pregătit ca oricând din punct de vedere mental și fizic, iar acum an concurat a zecea oară, așa că a fost totul sau nimic, trebuia să se întâmple în acest an! Aș vrea să le dedic acest loc 3 de la Red Bull Romaniacs 2017 tuturor celor care m-au ajutat! „

Un rezumat al Red Bull Romaniacs 2017 făcut de sud-africanul Alfie Cox, o legendă a rally-raidului și unul dintre primii concurenți din istoria cursei: ”Red Bull Romaniacs este un rollercoaster emoțional pentru majoritatea riderilor care vin aici. Nu vii la această cursă ca să îți faci freza, vii aici să te lupți cu adevărat. Am auzit chiar și de la cei mai buni dintre cei mai buni că a fost greu, dar cu toții îl cunoaștem pe Martin și acesta este stilul său, trebuie să fie dur și despre asta este vorba. Nu vii aici și crezi că va fi ușor, Martin s-a ridicat la nivelul reputației sale. Dificultatea a fost întotdeauna în acest raliu, iar acum ritmul este prea rapid, toți băieții și-au ridicat nivelul.”

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*