Biblioteca Universităţii „Lucian Blaga” a găzduit o nouă ediţie a Nocturnei Bibliotecii. Ieri, de la ora 16, până târziu în noapte, instituţia şi-a deschis larg porţile pentru întreaga comunitate.

nocturna bibliotecii 2014

Deschiderea evenimentului a avut loc în jurul orei 16.15

A fost o seară studenţească, subintitulată „O noapte (ne)pierdută la Biblioteca Universităţii”, în care au fost aduse în prim plan proiectele Universităţii cu multă dăruire, entuziasm, talent şi spirit de echipă de cei mai tineri membri ai comunităţii academice. Programul a cuprins prelegeri, prezentări, momente artistice, lansări de carte, vizionări de filme documentare, tururi ghidate de bibliotecă, ateliere creative, toate desfăşurate într-un decor inedit, într-un cadru destins, cu porţi deschise pentru toţi vizitatorii care au dorit să treacă pragul instituţiei.

Teatru, muzică şi poezie. Și nu numai

Deschiderea oficială a evenimentului a avut loc la ora 16.15 şi a continuat cu prezentarea proiectului „e-Incluziune: Dezvoltarea şi implementarea unui program de asistenţă bazat pe tehnologii TIC, pentru creşterea accesului la învăţământul superior al persoanelor cu dizabilităţi”, realizată de prof. univ. dr. Daniel Mara, De la ora 17, au fost prezentate AIESEC, UPDATE şi CTL, iar de la ora 17.30 s-a desfăşurat un moment artistic susţinut de elevii clasei de chitară a profesorului Laura Cristina Neacşu, de la Liceul de Arte din Sibiu. La ora 18 a avut loc o întâlnire cu studenţii ERASMUS, iar de la 18.30, un „rendez-vous literar” la care au participat membrii cenaclului literar „Zona Nouă”. Apoi, reprezentanţii Corului Catedralei Mitropolitane din Sibiu au oferit un scurt recital de colinde. De la ora 20, s-a desfăşurat un scurt curs de iniţiere în acordarea primului ajutor, cu sprijinul studenţilor Facultăţii de Medicină, coordonaţi de Anca Popenţa. De la ora 20.30, cei prezenţi au asistat la un recital de poezie, pentru ca seara să se încheie spectaculos cu spectacolul de teatru senzorial „Azilul”, al Companiei de Teatru Labirint, condusă de Sebastian Dobrescu.

Nocturna Bibliotecii a atras și de această dată o participare numeroasă

Nocturna Bibliotecii a atras și de această dată o participare numeroasă

Rol în comunitate

Aflată la ediţia numărul trei, Nocturna Bibliotecii îşi propune să devină o tradiţie, primele evenimente bucurându-se de un real succes, accentuând rolul pe care biblioteca îl are şi îl poate dobândi în rândul utilizatorilor săi, ca un liant al activităţilor ştiinţifice şi culturale ale comunităţii.

Nocturna Bibliotecii a ajuns la cea de-a treia ediție

Nocturna Bibliotecii a ajuns la cea de-a treia ediție

Lasă un răspuns