La cererea sibienilor, două trasee de autobuz se prelungesc

În ședința ordinară a Consiliului Local Sibiu din data de 26 mai, societatea de transport public va supune aprobării consilierilor un proiect (punctul 2 pe ordinea de zi a ședinței) care privește extinderea a două trasee de autobuz în două cartiere noi ale Sibiului: Tineretului și Reșita.

autobuze-6“Cetățenii din aceste două cartiere în plină dezvoltare au solicitat în cadrul întâlnirilor de consultare pe tema Strategiei de Dezvoltare a Municipiului Sibiu legături mai bune cu restul orașului prin intermediul mijloacelor de transport public. Am rugat SC Tursib să analizeze și să prezinte Consiliului Local soluții prin extinderea traseelor existente.”, spune Astrid Fodor, primarul interimar al Sibiului.

Modificări

Astfel, traseul 16 face în prezent legătura dintre cartierul Valea Aurie și cartierul Terezian, ultima stație fiind pe strada Lungă. Prin acest proiect de hotărâre se propune prelungirea traseului și intrarea autobuzelor în Cartierul Tineretului până pe strada Londra. Traseu 10 face legătura dintre cartierele Turnișor și Gușterița. În prezent autobuzele intră în cartierul Reșița doar de luni până vineri. Sâmbăta și duminica autobuzele se opreau pe Calea Gușteriței. Ca urmare a propunerilor venite din partea locatarilor, autobuzele de pe traseul 10 urmează să intre în cartierul Reșița și în zilele de sâmbătă și duminică.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*