Turcan: „La Sibiu, vaccinarea se desfășoară în ritm și condiții bune”

Vaccinarea este cea mai bună șansă de întoarcere la normalitate, în același timp probabil cel mai important instrument de reducere a răspândirii COVID-19, de scădere a riscului de îmbolnăvire și de limitare a supraîncărcării unităților sanitare, susține ministrul Raluca Turcan.

Turcan a făcut, ieri, la Sibiu, am făcut împreună cu prefectul Mircea Crețu și cu directorul DSP, colonelul Daniel Chelcea, o analiză cu privire la vaccinarea în instituțiile aflate în subordonarea sau coordonarea Ministerului Muncii – unități de ocrotire și asistență – și a concluzionat necesitatea „promovării insistente a vaccinării”.

„E adevărat, există și unele justificări pentru numărul încă mic al intențiilor de vaccinare și al celui de vaccinări înregistrate dinspre instituțiile amintite (o parte au fost focare, deci au trecut prin boală; nu toate organizațiile dispun de semnătură electronică etc.), însă sunt și motive care au la bază lipsa de informații.

La Sibiu vaccinarea se desfășoară în ritm și condiții bune.

Îmi doresc ca aceeași situație să o înregistrăm și la nivelul instituțiilor de ocrotire și asistență și de aceea fac apel la toți cei care pot da un bun exemplu (cadre medicale, alte tipuri de personal) să se vaccineze și să transmită mai departe mesajul lor de încredere.

Niciodată în istoria medicinei nu au fost implicate atât de multe resurse în dezvoltarea unui vaccin pentru o singură patologie. Procesul de autorizare a fost accelerat nu sărind etape, ci respectând legislația existentă care prevede astfel de situații. Am ajuns, astfel, cu toții, să putem spera la revenirea la normalitate, la momentele în care ne putem îmbrățișa bunicii din centrele pentru vârstnici.

Am solicitat prefectului Mircea Crețu și directorului DSP să se implice în transmiterea continuă a informațiilor corecte spre unitățile aflate în sfera de competență a Ministerului Muncii, astfel încât să putem readuce cât mai repede normalitatea în viețile celor aflați acolo”, a declarat Raluca Turcan.

Ieri dimineață, numărul total de persoane vaccinate era de aproximativ 3000 la Sibiu, potrivit ministrului Muncii.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*