Lansare de proiect Erasmus Plus la Centrul Școlar de Educație Incluzivă Turnu Roșu

La Centrul Școlar de Educație Incluzivă Turnu Roșu a avut loc lansarea oficială a proiectului european cu titlul „Healthy Kids”, într-o întâlnire la care au participat profesori, elevi, părinți și invitați. Școala a primit finanțare de la Comisia Europeană și va desfășura acest proiect în parteneriat cu alte țări pe o perioadă de doi ani, 2016-2018.

pozaProiectul  face parte din programul Erasmus Plus și este un parteneriat strategic între școli din șapte țări europene: România, reprezentată de  Centrul Școlar de Educație Incluzivă Turnu Roșu județul Sibiu, Turcia, țara coordonatoare, Italia, Spania, Polonia, Portugalia și Grecia.

Lansarea proiectului a avut loc în cadrul unei întâlniri de informare la care au participat cadrele didactice din școală, reprezentanți ai elevilor, părinți și invitați.

Cei de față au aflat detalii despre proiect, importanța acestuia pentru școală și comunitate, activitățile planificate pentru acest an școlar.

Proiect pentru copii

Prin proiectul  „Healthy Kids” cele șapte școli partenere își doresc să le formeze elevilor cu vârste între 7 și 14 ani abilități pentru  o alimentație sănătoasă și activități  fizice regulate, pentru ca elevii să învețe și să practice  aceste comportamente corect. În acest scop elevii vor fi implicați în activități pe teme de alimentație sănătoasă și activități sportive, învățând și comparând rețetele culinare sănătoase  în diferite culturi. De asemenea, ei vor participa la activități de predare-învățare în cadrul mobilităților din țările partenere, experiențe care-i vor ajuta să dobândească abilități pentru a preveni  obezitatea și alimentația nesănătoasă, să-și dezvolte competențele de limbă străină, TIC și constiința națională și europeană.

Doi ani

Pe parcursul celor doi ani de proiect elevii și profesorii din echipa de implementare (prof. Năgăra Ramona –coordonator proiect, prof. Dudaș Nela, prof. Miron Mihaela și prof. Câmpen Mariana ) a proiectului din Centrul Școlar de Educație Incluzivă Turnu Roșu vor avea șansa de a participa la schimburi de experiență în țările partenere.

Prima reuniune transnațională a proiectului va avea loc în perioada 12-16 decembrie 2016 în Școala Mehmet Akif Ersoy İlkokulu din Aydın, Turcia, la care vor participa profesorii coordonatori și membri ai echipelor de proiect din fiecare țară.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*