Lansare la Librăria Habitus

Librăria Habitus din Piaţa Mică va găzdui astăzi, de la ora 18.00, un eveniment dedicat Norei Iuga.

La evenimentul care va prilejui apariţia celui mai nou volum de poezie, „Ascultă cum plâng parantezele” şi reeditarea romanului „Lebăda cu două intrări”, vor lua parte şi Joachim Wittstock si Angela Baciu. În cadrul evenimentului, Angela Baciu va vorbi despre volumul „4 zile cu Nora” – un jurnal-dialog dedicat Norei Iuga, iar Joachim Wittstock va prezenta cel mai recent roman al său, „Strania călătorie a lui Peter Gottlie”, în traducerea aceleiaşi Nora Iuga. Alături de autori, vor lua cuvântul Rita Chirian, Radu Vancu şi Dumitru Chioaru.

În noul său volum de versuri, „Ascultă cum plîng parantezele”, Nora Iuga şi-a dorit să se exileze între paranteze drepte, ca un adaos necesar la titlul-propoziţie imperativă, pentru ca plânsul din interior să se facă mai bine auzit. „Lebăda cu două intrări” este jurnalul unei femei, încărcat de poezie şi emoţie, care demonstrează că dragostea şi erotismul nu sunt şi nici nu trebuie să fie condiţionate de vârstă sau de vreun obstacol pus în cale de viaţă.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*