“Lecția de prim ajutor”, organizată gratuit în Sibiu

Asociația MaiMultVerde și NN Asigurări de Viață în parteneriat cu SMURD organizează un curs gratuit de prim ajutor pentru publicul larg în Sibiu, ca parte a programului “Lecția de prim ajutor”.

40 de sibieni interesați să învețe tehnici de prim ajutor în situații de urgență sunt așteptați joi, 29 octombrie, de la ora 16.30, la Centrul de Tineret Sibiu – AICI (Animație, Interculturalitate, Comunicare, Împreună) din str. Nicolae Teclu, nr. 43, etajul I.

Curs Lectia de prim ajutor_05

Programul “Lecția de prim ajutor” extinde astfel cursurile gratuite susținute de medicii SMURD la nivel național. Primul dintre acestea a avut loc în Constanța și până la finalul anului 2015 vor fi organizate cursuri de prim ajutor în Cluj-Napoca, Timișoara și Iași. În fiecare oraș, 40 de persoane sunt așteptate să participe la aceste cursuri în cadrul cărora vor afla informații despre suportul vital de bază și vor exersa practic manevrele alături de medicul SMURD.

Curs Lectia de prim ajutor_03

Înscrierea participanților se face online pe site-ul programului, participarea fiind gratuită. Până acum peste 1.000 de persoane au participat la cursurile organizate prin programul “Lecția de prim ajutor”, lansat în anul 2011 cu scopul de a facilita accesul publicului larg fără pregătire medicală la informații esențiale despre acordarea primului ajutor în situații de urgență. Cursul din Sibiu este organizat cu sprijinul Centrului de Tineret Sibiu – AICI (Animație, Interculturalitate, Comunicare, Împreună).

Programul “Lecția de prim ajutor” este dezvoltat de Asociaţia MaiMultVerde şi NN Asigurări de Viaţă în parteneriat cu SMURD și include o serie de instrumente utile, precum platforma online www.lectiadeprimajutor.ro, aplicaţii pentru telefoane mobile și tablete disponibile în App Store și Google Play (http://lectiadeprimajutor.ro/aplicatii-pentru-android-si-iphone/) şi cursuri gratuite de prim ajutor, care îi pot ghida pe cei interesați în aflarea informațiilor de bază de acordarea primului ajutor. Totodată, ca parte a programului au fost dezvoltate lecții video (http://lectiadeprimajutor.ro/lectii-video/) și o serie de animații disponibile pe canalul YouTube al programului – Trusa de prim ajutor, Improvizația de prim ajutor, Procedura de apelare 112, Defibrilatorul și Siguranța salvatorului. Peste 1,5 milioane de persoane au interacționat până acum cu instrumentele oferite prin programul “Lecția de prim ajutor”.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*