„Leii“ sibieni fac istorie

Clubul Lions Decan Sibiu, în care a activat și preşedintele Klaus Iohannis, a aniversat 20 de ani de existență.

receptie-lionsMomentul festiv a inclus o recepție în curtea interioară a Primăriei Sibiu, al cărei amfitrion a fost președintele Clubului Lions Decan Sibiu, omul de afaceri Cristian Marinescu, desfășurată vineri, 4 noiembrie, în cadrul căreia s-au acordat diplome speciale. Invitați speciali au fost, între alții, viceprimarul Corina Bokor, vicepreședintele Consiliului Județean, Marcel Luca, Maria Pia Gattermayer, din partea clubului Karel din Sardinia – Italia, și o parte dintre cei care s-au bucurat, de-a lungul timpului, de sprijinul lioniștilor sibieni. Tot la ceas aniversar au avut loc ateliere de lucru și o acțiune umanitară – consultații și screening-uri oftalmologice gratuite.

Începuturile

Clubul Lions Decan Sibiu este primul club Lions din Sibiu, club în care a activat şi a fost președinte Klaus Iohannis, actualul preşedinte al României. În urmă cu 20 de ani, în prezenţa unei delegaţii oficiale, clubul sibian era primit în structura Lions International. În decursul anilor, Lions Decan a susţinut activităţi specifice misiunii internationale, dar mai ales acțiuni dedicate comunităţilor locale din Sibiu şi nu numai. Nu au lipsit demersurile diplomatice, care au adus un plus de imagine orașului, dar şi României, în relaţiile cu Germania, Franţa, Austria, SUA, Israel şi Italia. „Înfiinţarea Asociaţiei «Clubul Lions – Sibiu» a fost hotărâtă în şedinţa de constituire din 12 septembrie 1995, iar recunoașterea internaţională a clubului a survenit în 3 noiembrie 1996. Această dată este considerată ca fiind ziua de naştere a Lions Club Sibiu. Ideea înfiinţării LC Sibiu a venit din partea unor membri ai clubului Lions din Lennestadt (Germania). Acest club a devenit ulterior «naşul» clubului sibian“, amintește Marius Constantin Olariu, unul dintre cei mai vechi membri și fost președinte al clubului.

În slujba comunității

Acțiunile clubului au vizat domenii diverse, cum ar fi: editarea primei reviste Lions în România și a unor monografii locale pentru majoritatea comunelor din judet; acțiuni de screening oftalmologic efectuate pentru categorii defavorizate, susținerea financiară a centrelor de copii în plasament, a azilului de noapte din Turnișor și a Spitalului de Pediatrie; susținerea constantă a proiectelor „Arca lui Noe“ din Cisnădie, a asociației Diakoniewerk și a centrului „Speranța“ din Sibiu; acțiuni de donare de sânge; susținerea unor copii talentați; ecologizarea zonei Bâlea Cascadă, împădurire în zona Păltiniș; organizarea unei excursii pentru copii la Târgul de Crăciun, urmată de vizite la muzeele din Sibiu și oferirea de cadouri „din partea lui Moș Crăciun” pentru copii din Bârghiș și oferirea de cadouri persoanelor în vârstă.

Trebuie amintită și contribuția președinților pe care i-a avut în acești 20 de ani clubul: Mihai Turcu – a condus clubul în anul de existență neoficială (1995-1996, dar și primii 2 ani de lionism În Sibiu), Mircea Braga, Nicolae Cosma, Ioan Deac, Octavian Rusu, Romeo Trifu, Klaus Iohannis, Dan Magoș, Gheorghe Șeptilici, Martin Botesch, Adrian Popescu, Ștefan Șoiman, Romeo Popa, Francisc Szombatfalvi-Török, Marius Constantin Olariu, Alexandru Baboș, Nicolae Ucă, Italo Selleri și Constantin Trihenea.

Cristian MARINESCU | președinte Lions Decan Sibiu

„Sărbătorirea a 20 de ani de existență a Clubului Lions Decan Sibiu este un eveniment foarte important pentru noi. Încă de la înființarea clubului, în data de 3 noiembrie 1996, membrii clubului nostru s-au implicat activ în viața socială și culturală a comunității sibiene, funcționând sub deviza «We serve».“

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*