Leo Iorga: „Sunt foarte fericit“

Una din legendele rock-ului românesc, solistul fostei trupe „Compact“, renăscute sub o nouă formulă numită „Pact by Leo Iorga & Adi Ordean“, a revenit după 16 ani pe scenă, în primul turneu al acestui duo renumit. Într-un interviu acordat Agerpres, artistul vorbeşte de emoţiile lansării noului album, dar şi de emoţiile pe care i le-a dat cancerul pe care l-a învins în urma unei operaţii la plămâni.

Reporter: Cum este după 16 ani pe scenă, din nou împreună cu Adi Ordean, la această „relansare“, la Sibiu, în primul turneu al noii dvs. trupe?

 

Leo Iorga: Este foarte bine. Suntem chiar mai maturi ca acum 16 ani şi la fel de proaspeţi. S-a simţit că anii şi-au spus cuvântul, mai ales că eu am avut şi o problemă de sănătate foarte mare, care a trecut, sper. Mă leagă foarte multe amintiri de spectacolele făcute de Adrian Ordean, atât cele din perioada „Compact“ 1988-1996 şi următoarele, „Schimbul 3“. Practic, acolo s-a oprit colaborarea noastră, de asta sunt 16 şi nu 25 de ani. Însă eu pot să spun cu mâna pe inimă că este cea mai bună formulă în care am cântat de-a lungul carierei de 30 de ani şi aştept rezultatele pe măsură şi feedback-ul de la public. Fiind un concept foarte nou, „Pact by Iorga & Ordean“, la ideea Roton, cei cu care am semnat încheierea albumului pe care urmează să îl lansăm, este un nume destul de nou pe piaţa românească, deşi ne are pe noi, ca branduri, toţi cei care suntem acolo, însă una peste alta sunt foarte fericit. Este practic o încununare a carierei mele de solist vocal, în acest moment.

 

Reporter: Aţi ales să faceţi primul turneu tocmai acum, cu prilejul Zilei Îndrăgostiţilor. Sunteţi un veşnic îndrăgostit?

Leo Iorga: Da. Neliniştit, incurabil, absolut, da. Sunt un romantic rock, un romantic care mai are şi piese mai dure, dar are şi piese foarte sentimentale şi baladele, să ştiţi, întotdeauna sunt cele mai frumoase, baladele rock.

 

Reporter: La ce să se aştepte publicul de la noul album pe care urmează să îl lansaţi într-o lună?

Leo Iorga: Piesele păstrează linia pe care am consacrat-o în atâţia ani, dar cu sonorităţi moderne, într-o manieră de interpretare cam în acea orchestraţie pe care o cunoaşte lumea, adică în formula de doi chitarişti, bas, tobe, efecte şi calculator, pentru că aşa cântă toată lumea la nivel internaţional şi în ţară şi cred eu că anumite refrene din acest album au o totuşi o tentă nouă, e ceva nou şi pentru mine şi pentru Adrian Ordean.

 

Reporter: Ce impact credeţi că o să aibă pe piaţa muzicală piesele de pe noul album?

Leo Iorga: Eu cred că o să aibă un foarte bun impact, mai ales că ele transmit cam acelaşi mesaj care se duce unde trebuie şi ţin cont de faptul că publicul întotdeauna trebuie să fie cel mai important membru al unei formaţii.

 

Reporter: Ce aţi cântat în această revenire după 16 ani, cu Adi Ordean, în turneul pe care l-aţi avut la Sibiu, Suceava şi Bacău, din 14 până în 16 februarie?

 

Leo Iorga: Bineînţeles, hiturile lansate atunci: „Trenul pierdut“, „Cine eşti tu, oare?“, „Toamna“, „Singur te caut în noapte“. Sunt chiar multe piese noi în aceste concerte şi un moment de coveruri, într-o manieră mai specială. Vom cânta şi piese noi: „Fata care îmi place“, „Ploaia care cade“, este şi single-ul lansat luni, alături de Roton, „Nicio zi fără tine“, o piesă reîmprospătată şi foarte dragă mie, altfel, am fost cu toţii destul de uimiţi de alegerea Roton, dar în sensul bun al cuvântului şi surprizele cu coverurile, pentru că piesele noastre, în afară de cele noi, deja se ştiu foarte bine, apelăm şi la public care să cânte cu noi.

 

Reporter: Care este muza care vă inspiră?

Leo Iorga: Divinitatea este cea care ne ajută mult şi în faptul de a fi din nou împreună şi în tot ceea ce avem de făcut de acum încolo.

 

Reporter: Cum e să reveniţi într-un turneu, chiar dacă este vorba de concerte sub marca Rock Love?

Leo Iorga: Noi am avut deja o serie de concerte de anul trecut începând, chiar dacă s-a coagulat această gaşcă la începutul lui octombrie, dar la nivel de concerte-turneu, deci legate între ele, e un examen destul de delicat şi pentru mine, dar avem încredere şi în inspiraţia publicului că ne ajută foarte mult.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*