Leul a revenit pe apreciere

Încetinirea ritmului de creștere a dolarului a permis monedelor de la marginea zonei euro să recupereze o parte din pierderile suferite în zilele precendente.

Cursul euro a scăzut de la 4,6338 la 4,6296 lei, într-o ședință în care tranzacțiile s-au realizat între 4,628 și 4,639 lei. Cotațiile de la ora 14:00 erau de 4,63 – 4,633 lei.

Decizia BNR de a majora dobânda sa de politică monetară de la 2,25 – 2,50% a atras fondurile speculative, care au vândut valută pentru a face plasamente în depozite în lei. Aceasta a permis leului să ocolească valul de depreciere pe care l-au cunoscut alte monede din reiune, cea mai afectată fiind zlotul polonez.

Perspectivele pe termen mediu sunt totuși negative. Un raport macroeconomic al Garanti Bank anticipează pentru finalul anului o creștere a euro la 4,78 lei, una dintre cele mai ridicate prognoze din piață.

Cursul dolarului american a scăzut de la 3,9251 la 3,9229 lei, cotațiile lui fluctuând între 3,915 și 3,932 lei.

Moneda elvețiană se tranzacționa pe piețele internaționale între 1,18 și 1,184 franci/euro, ceea ce a făcut ca media să scadă de la 3,9233 la 3,9126 lei.

Cantitatea de lei din piața monetară este, în continuare, ridicată, chiar dacă BNR a atras la începutul săptămânii de la băncile comerciale prin facilitatea de depozit aproape 11 miliarde de lei pentru care oferă o dobândă de 2,50% egală cu cea de politică monetară.

Indicele ROBOR la trei luni, în funcţie de care sunt calculate dobânzile la majoritatea creditelor în lei, a stagnat la 2,74%, cel la șase luni s-a oprit la2,88%. Indicele la nouă luni la 2,92%, iar cel la 12 luni la 2,98%.

Monedele din regiune se apreciau față de euro, cea poloneză la 4,271 – 4,291 zloți, iar cea maghiară la 315,8 – 316,7 forinți.

După ce a scăzut pe piețele asiatice la 1,1764 dolari, euro se tranzacționa pe cele europene între 1,1777 și 1,1837 dolari.

Indicele compozit al bitcoin calculat de Bloomberg era de 8.259,97 dolari.

Sunt folosite date și informații disponibile până la ora 14:00.


Radu GEORGESCU

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*