Licee europene-Două licee sibiene au fost premiate pentru implicarea în sistemul educaţional european

 

Două licee din municipiul Sibiu se mândresc cu titlul de „Şcoală europeană“, fiind declarate câştigătoare în competiţia lansată de Ministerul Educaţiei. Colegiul Naţional „Octavian Goga“ este una dintre cele şapte şcoli din ţară care a obţinut pentru a patra oară consecutiv această titulatură.

 

Peste 100 de şcoli din 36 de judeţe s-au înscris anul acesta la cea de-a X-a ediţia a competiţiei naţionale „Şcoală europeană“, doar 64 fiind declarate câştigătoare. Printre acestea se numără Colegiul Naţional „Octavian Goga“ şi Colegiul Tehnic de Industrie Alimentară „Terezianum“. „Goga“ se mândreşte cu cea de-a patra distincţie consecutivă, după ediţiile 2004, 2007 şi 2010, iar „Terezianum“ se află la cea de-a doua certificare, după cea primită în 2010. Anul acesta, alături de cele două licee din reşedinţa de judeţ, s-a mai înscris şi Gimnaziul „Cireşarii“ din Mediaş, care a ratat premiul.

Premiaţi la Bucureşti

Competiţia, lansată de Ministerul Educaţiei Naţionale în anul 2004, reprezintă o recunoaştere a efortului depus de unităţile şcolare în dezvoltarea de proiecte, de evenimente sau de activităţi europene care conduc la îmbunătăţirea strategiei instrucţionale, a managementului şcolar şi la dezvoltarea unei culturi organizaţionale optime, în raport cu sistemul educaţional european. Premierea şcolilor declarate câştigătoare s-a făcut într-un cadru festiv, la Palatul Parlamentului din Bucureşti.

Eforturi răsplătite

Certificatul obţinut de şcolile sibiene are o valabilitate de trei ani. „Pentru liceu reprezintă o continuitate şi o recunoaştere a valorii noastre. În cadrul festivităţii ne-a fost acordată şi o diplomă de excelenţă pentru performanţa celor patru candidaturi obţinute consecutiv şi o diplomă de merit din partea Ministerului Educaţiei“, se mândreşte Laura Dumitru, directoarea Colegiului Naţional „Octavian Goga“. Din 2004 şi până în prezent, liceul „O. Goga“ a derulat trei parteneriate şcolare Comenius, două proiecte de schimb cultural european, un proiect educaţional internaţional, şapte proiecte eTwinning, un proiect PHARE, şase pe POSDRU şi alte şase proiecte europene în domeniul resurselor umane.

Recunoaştere internaţională

Cu o experienţă de şapte ani în domeniul proiectelor europene, Colegiul „Terezianum“ şi-a reînnoit în acest an titulatura de „Şcoală europeană“. „Pentru noi este foarte importantă această distincţie, pentru că este o recunoaştere internaţională. Nu este foarte uşor să accesezi aceste fonduri europene, iar în prezent mai avem două proiecte Leonardo da Vinci în derulare“, arată directorul Marian Solomon. Din 2005 încoace, colegiul sibian a derulat o serie de proiecte PHARE, Comenius şi Leonardo da Vinci.

Ştefan FIRU | inspector şcolar general

„Sunt foarte fericit, mai ales că «Goga» este la al patrulea titlu consecutiv. Tot meritul este al profesorilor celor două licee, eu am doar bucuria de a fi inspector şef în funcţie şi de a supraveghea bunul mers al lucrurilor.“

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*