Lista țărilor din „zona galbenă” a fost modificată. Carantina, obligatorie pentru cei care vin din zonele cu risc epidemiologic ridicat

Lista țărilor pe care România le consideră cu risc epidemiologic ridicat a fost actualizată duminică seară de Comitetul Național pentru Situații de Urgență. Persoanele care sosesc în România din aceste țări, regiuni sau teritorii incluse în așa-numita „zonă galbenă” trebuie să stea în carantină timp de 14 zile.

CNSU își motivează măsură prin persistența unui număr crescut de persoane infectate pe teritoriul național, precum și prin apariția zilnică a unor cazuri noi de persoane infectate atât prin circulația virusului pe teritoriul național, cât și prin importarea acestuia odată cu revenirea în țară a persoanelor posibil infectate, „aspecte care generează o presiune constantă asupra capacității de gestionare a unităților administrativ – teritoriale și a sistemului sanitar”, se arată în textul Hotărârii nr 17 din 14.03.2021, scrie Digi24.

Lista a fost alcătuită la propunerea Institutului Național de Sănătate Publică.

În alcătuirea listei cu zonele „galbene” s-a ținuit cont de rata de incidență cumulată la 100.000 locuitori, conform datelor publicate de ECDC joi, 11 martie 2021, pentru perioada 22 februarie – 7 martie 2021.

Intrarea în carantină a persoanelor care vin din aceste țări este obligatorie chiar și pentru cei care prezintă un test PCR cu rezultat negativ. În acest caz, măsura se aplică pentru 10 zile. Pentru călătorii care nu au făcut testul, carantina durează 14 zile. Măsura nu li se aplică celor care, la intrarea în România, fac dovada că sunt vaccinați cu ambele doze sau că au avut, în ultimele 90 de zile, COVID-19 și s-au vindecat. De asemenea, persoanele aflate în tranzit nu vor sta în carantină.

Lista țărilor cu risc epidemiologic ridicat

Pe listă figurează 51 de state sau teritorii.  Cea mai importantă modificare față de precedenta listă este că, după mult timp, Statele Unite NU mai figurează pe listă. De asemenea, Canada, țară unde sunt numeroși emigranți români, rămâne în afara listei.

În schimb, multe dintre statele europene, inclusiv Spania, Italia, Franța, Ungaria, dar și Marea Britanie, unde sunt comunități importante de români, se mențin în „zona galbenă”. În cazul Spaniei CNSU precizează că în ultima săptămână această țară a raportat mai puține cazuri, în urma eliminării unor date duplicate de la începutul pandemiei până în prezent, astfel încât rata de incidență din ultima săptămână nu reflecta situația de fapt.

De asemenea, Republica Moldova rămâne în zona galbenă.

Israelul, Bulgaria, dar și Maldive, vizate în general de turiștii români, rămân și ele pe lista țărilor pentru care se impune carantina.

În schimb, Turcia și Grecia nu figurează în continuare pe lista galbenă. Și Germania, scoasă de pe listă încă de la actualizarea din 19 februarie, rămâne în zona „verde”.

Cehia 1572.0

Estonia 1397.1

San Marino 1343.9

Muntenegru 1318.0

Malta 720.4

Serbia 704.5

Iordania 655.2

Ungaria 645.5

Seychelles 597.9

Liban 593.8

Israel 587.6

Slovacia 567.9

Suedia 527.6

Slovenia 520.7

Bahrain 516.8

Bonaire, Saint Eustatius and Saba 514.9

Palestina 492.6

Andorra 485.7

Monaco 462.4

Letonia 461.9

Republica Moldova 458.6

Albania 444.5

Franța 444.2

Italia 433.0

Polonia 427.6

Aruba 407.4

Cipru 407.4

Brazilia 402.9

Luxemburg 400.6

Saint Lucia 397.0

Emiratele Arabe Unite 387.4

Kuweit 385.9

Insulele Turks si Caicos 382.3

Macedonia de Nord 379.4

Maldive 374.6

Kosovo 371.3

Puerto Rico 364.1

Olanda 362.1

Isle of Man 361.0

Bulgaria 340.1

Austria 337.9

Uruguay 327.9

Liechtenstein 309.7

Lituania 306.6

Chile 300.9

Bosnia and Herzegovina 297.3

Belgia 288.2

Peru 266.0

Marea Britanie ** 151.4

Africa de Sud ** 27.7

Spania 14.9

Puteți consulta AICI tabelul cu lista țărilor cu risc epidemiologic ridicat.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*