Locuri la grădiniță în Șelimbăr

46 de copii din Șelimbăr vor avea loc la grădiniță, după ce Inspectoratul Școlar Județean Sibiu a aprobat soluția propusă de primarul Marius Grecu.

Inspectoratul Școlar a aprobat formarea a două noi grupe de grădiniță, astfel că toți copiii cu vârsta de peste 3 ani care au depus cerere pentru accesul la învățământul preșcolar în Șelimbăr vor avea un loc, anunță Marius Grecu. Cele două grupe au fost amenajate de către administrația locală din Șelimbăr, astfel încât să se soluționeze toate dosarele copiilor, cu vârsta de peste  3 ani, care au fost respinse la finalul etapei I, conform calendarului înscrierii în învățământul preșcolar 2021-2022.

Grupe noi

Două grupe care funcționau în cadrul grădiniței au fost mutate în corpul școlii generale, iar în locul acestora s-au format două grupe noi de câte 23 de copii fiecare. În situația în care părinții care se aflau pe listă au găsit un alt loc în grădiniță pentru copii lor, vor fi primiți în aceste grupe copii de sub 3 ani, în ordinea depunerii dosarelor, a precizat administrația locală.

Proiecte în lucru

Pentru restul copiilor de sub trei ani se așteaptă încă finalizarea grădiniței care acum se construiește pe strada Doamna Stanca, neexistând o altă soluție. „În ceea ce privește situația copiilor cu vârste cuprinse între 2 și 3 ani, precizăm faptul că aceștia vor fi înscriși la noua grădiniță care va avea sediul pe strada Doamna Stanca, în momentul finalizării și autorizării acesteia. Primăria comunei Șelimbăr intenționează să dea în folosință grădinița de pe strada Doamna Stanca cât mai repede posibil, având o capacitate de peste 120 de locuri și de asemenea va demara lucrările pentru construirea unei alte grădinițe în cartierul Tineretului din comuna Șelimbăr cu o capacitate de 150 de locuri și termen de finalizare în anul 2022. Totodată, menționăm faptul că Primăria comunei Șelimbăr face demersuri pentru identificarea altor spații și terenuri care să poată fi  amenajate cu destinația de unitate de învățământ”, declara recent primarul Marius Grecu.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*