Agniţenii nu-şi uită tradiţiile! În ultima duminică din luna ianuarie, au luat parte cu toţii la “Fuga lolelor”. Obiceiul cere ca reprezentanţii breslelor meşteşugarilor din localitate să se costumeze în pânzeturi negre şi să îşi pună pe faţă măşti înspăimântătoare. Astfel îmbrăcaţi, ei s-au  plimbat prin sat, i-au provocat pe cunoscuţi să ghicească cine se ascunde sub mască, iar spre seara –au retras pe la case, pentru a chefui, cu sarmale şi mult vin cald. Acest obicei datează încă din Evul Mediu

Aproare 200 de agniţeni, „înarmaţi“ cu bice şi cu tălăngi, au făcut o gălăgie infernală pe străzile oraşului. Lolele s-au încolonat şi, în sunet de fanfară, poc­nete de bice şi zgomot de talangă, au pornit să străbată oraşul dintr-un capăt în celălalt, unii purtând însemnele de breaslă, ceilalţi, cu feţele acoperite de măşti. Alaiul a făcut o scurtă oprire în faţa hotelului Dacia, pentru un mini­spectacol, iar apoi în centrul oraşului, unde s-au adunat cei mai mulţi spectatori. După ce au ajuns în faţa primăriei, lolele au fost salutate de oficialităţile oraşului. Au luat cuvântul Dan Niculescu, viceprimarul oraşului, Helmuth Lerner – reprezentantul Forumului German, consilierul local Marina Floriţă şi Bogdan Pătru, preşedintele aso­ciaţiei „Breasla Lolelor”.

 

Spectacol de ţinut minte

 

A urmat cel mai aşteptat moment al spectacolului, dansurile repre­zentanţilor fostelor bresle. Căluţul şi dresorul lui, din breasla croitorilor, au dansat în paşi de menuet, după care un ursar din breasla blănarilor a făcut să danseze un urs cam nărăvaş. A urmat dansul dogarilor, care, după ce şi-au încheiat execuţia, au oferit oficialităţilor paha­rele cu vin. În tot acest timp cizma­rii învârteau o coroană cu patru vulpi ce ţineau în gură câte un jder. Ca de obicei, spectacolul s-a încheiat cu momentul în care lolele şi-au ridicat măştile şi au cântat „Siebenbürgen”. Parada lolelor odată încheiată, fiecare lider şi-a chemat grupul şi au pornit în fugă pe la casele lor, unde au binecuvântat casa şi gazdele, au închinat un pahar cu vin şi au lăudat gogoşile. De la ora 20 şi până dimineaţa, distracţia a continuat la Balul Lolelor. Dacă fuga lolelor e un obicei săsesc, balul e pur româ­nesc, cu învârtite, sârbe, haţegane, jiane, tangouri, valsuri şi dansuri mai noi.

 

Carnavalul de odinioară

 

În ziua de azi, personajele tradiţionale din alaiul lolelor amintesc de vechiul obicei ce aparţinea breslelor. Parada era condusă de capetenia breslei cizmarilor, însoţită de doi copii, simbolizând îngerii păzitori, a căror îmbrăcăminte era identică cu cea a căpeteniei, doar că în mână ţineau un steguleţ din mătase roşie, brodat cu fir de aur, cu simbolul breslei cizmarilor. Urma breasla blănarilor, însoţită de două figuri simbolice, coroana blănarilor şi ursul. Breasla, care încheia alaiul, purta steagul dogarilor. Aceasta era reprezentată de doi bărbaţi care învârteau, cu iscusinţă, un cerc de butoi, pe care era puse, în formă piramidală, pahare pline cu vin, fără a vărsa nici o picătură. Fiecare costum era marcat cu un număr prins de mască. Lolele din fiecare breaslă erau în număr de 10-30 de persoane, pe grupe de rudenie sau vecinătăţi, al căror conducător era „tatăl de vecinătate“.  În grup participau, alături de bărbaţi, fete, femei, chiar şi copiii foarte mici. Alaiul se aduna şi pe atunci în faţa Primăriei, restul ritualului fiind cel păstrat până în zilele noastre.

 

Origini străvechi

 

Perioada dintre Bobotează şi începutul Postului Paştelui era marcată în Transilvania de o serie de sărbători şi carnavale. În acest ciclu se înscrie şi carnavalul lolelor din Agnita. Obiceiul lolelor corespunde cu perioada carnavalului, având rădăcini adânci în activitatea breslelor medievale. Acestea aveau rolul de a conduce asociaţile meşteşugarilor şi, anual, în ultima duminică din ianuarie, aveau loc alegeri noi în cadrul acestor organizaţii. Cu această ocazie, obiceiul înmânării  lăzii de breaslă împreună cu toate actele noului staroste şi ale calfelor, era însoţit de lole, nişte mascaţi care aveau rolul să păzească lăzile. Participarea acestora a devenit, în timp, un obicei popular foarte important pentru comunitatea săsească a Agnitei. Astfel, breslele venite din zonă, cea a tăbăcarilor, cizmarilor, cojocarilor, croitorilor, dogarilor sau olarilor îşi desemnau „lolele“ şi porneau într-un adevărat carnaval prin sat.

 

Legenda Ursulei

 

Denumirea de lole vine de la „lallen“ (a se bâlbâi), ceea ce se referă la felul de a vorbi sub mască. Etimologic, cuvântul săsesc „Urzeln“ nu s-a putut traduce. Legenda spune că prin secolul al XIII-lea, în timpul invaziilor tătare şi turce, locuitorii, speriaţi de urgiile făcute de aceştia, s-au refugiat în biserica fortificată din Agnita, decimaţi de repetatele atacuri, dar şi de foame şi epidemii. Câţiva bărbaţi, care îşi pierduseră curajul, preferând jugul sclaviei, s-au repezit să deschidă duşmanilor porţile cetăţii. Văzând acestea, fiica unui blănar, pe nume Ursula, s-a îmbrăcat într-un costum de bărbat confecţionat din pânză albă pe care erau cusute bucăţi de zdrenţe de culoare neagră. În spate avea prinsă o talangă, iar în mână un bici, faţa fiindu-i acoperită de o mască demonică. Ursula ieşi, cu pocnete de bici şi în sunete asurzitoare de talangă, în faţa duşmanilor. Aşa, turcii au fugit, înfricoşaţi că au de a face cu însuşi diavolul, iar în anii ce au urmat s-a născut sărbătoarea Ursulei sau „Urzelntag“.

Lasă un răspuns