Loteria Română suplimentează fondul de câștiguri pentru Tragerile Speciale de Moș Nicolae

Loteria Română suplimentează fondul de câștiguri al categoriei I pentru jocurile Loto 6/49, Joker și Loto 5/40 la extragerea de duminică, 4 decembrie.‘Loteria Română organizează duminică, 4 decembrie, Tragerile Speciale Loto de Moș Nicolae. Pentru fiecare din jocurile Loto 6/49, Joker și Loto 5/40, Loteria Română suplimentează fondul de câștiguri al categoriei I, după cum urmează: la Loto 6/49 cu 100.000 de lei, la Joker cu 75.000 de lei și la Loto 5/40 cu 50.000 de lei’, se menționează într-un comunicat al Loteriei transmis, azi, AGERPRES. În același timp, compania anunță că joi, 1 decembrie, nu vor avea loc trageri loto.

La tragerile loto de duminică, 27 noiembrie, Loteria Română a acordat 14.171 de câștiguri în valoare totală de peste 1,11 milioane de lei, printre care și premiul de categoria I la tragerea Loto 5/40, în valoare de 90.553,28 lei.

La Loto 6/49, la categoria I, se înregistrează un report în valoare de aproximativ 9,96 milioane de lei (peste 2,2 milioane de euro), iar la Noroc este în joc un report cumulat în valoare de peste 1,41 milioane lei (peste 312.000 de euro).

În plus, în urma tragerii de duminică, la jocul Joker, la categoria I, se înregistrează un report în valoare de aproximativ 800.000 de lei (peste 177.000 de euro), iar la Noroc Plus se înregistrează un report în valoare de peste 150.300 lei (peste 33.000 de euro) și la Super Noroc un report în valoare de peste 23.400 lei (peste 5.000 de euro).

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*