Lufthansa a anulat două curse pe ruta Sibiu – Munchen. 97 de pasageri, izolați la domiciliu!

Compania Lufthansa a anulat, astăzi, două curse pe ruta Sibiu – Munchen, potrivit purtătorului de cuvânt al aeroportului, Alexandra Păcurar.


Potrivit Agerpres, cursa de la Munchen care trebuia să aterizeze în această seară, la Sibiu, la ora 18.15, a fost anulată. De asemenea, cursa de la Sibiu care trebuia să plece la Munchen la ora 18.55 a fost anulată.

„Aeroportul Internaţional Sibiu nu ia decizii de suspendare a zborurilor, deciziile aparţin operatorilor aerieni şi/sau instituţiilor abilitate. Informaţiile sunt publicate pe website-ul oficial al companiei. Aeroportul nu a anulat niciun zbor. Informaţia cu zborul de München anulat a fost preluată de pe website-ul oficial al companiei Lufthansa”, a precizat purtătorul de cuvânt al Aeroportul Internaţional din Sibiu, Alexandra Păcurar.

97 de oameni care au venit azi cu avionul la Sibiu de la Stuttgart, cu o cursă BlueAir, urmează să fie izolaţi acasă.

„Astăzi, 11 martie, pe Aeroportul Internaţional Sibiu a aterizat un avion de la Stuttgart care a avut la bord un număr de 97 de persoane. Dat fiind faptul că zborul vine din Germania, în contextul prevenirii răspândirii noului coronavirus, Grupul de suport tehnic pentru gestionarea situaţiilor de urgenţă generate de epidemii s-a întrunit în şedinţă de urgenţă la sediul Instituţiei Prefectului Judeţul Sibiu, luându-se hotărârea ca persoanele să între in izolare la domiciliu, urmând a fi respectată procedura de monitorizare specifică”, a anunţat ISU Sibiu.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*