Luni începe Festivalul Classics for Pleasure. Trei zile de muzică bună la a VIII-a ediţie

Peste 250 de artiști vor aduce muzica clasică în centrul istoric al orașului Sibiu în perioada 14-16 august 2017. Pentru al optulea an consecutiv Classics for Pleasure, cel mai mare festival de muzică clasică din Ardeal, reunește pe scenă unii dintre cei mai mari artiști din țară și unele dintre cele mai promițătoare talente din afară.

Deschiderea Festivalului Classics for Pleasure – Festival of Culture va avea loc luni, 14 august cu concertul Mariachi Magic, o gală de muzică mexicană plină de romantism hispanic. Seara de marţi va fi dedicată geniului creator al lui Beethoven iar închiderea festivalului se va face miercuri cu Proms of Delight, sub bagheta legendarului dirijor Ilarion Ionescu Galaţi. Festivalul include şi un concert al Corului Naţional de Cameră Madrigal în Biserica Ursulinelor şi un spectacol clasic pentru copii în Sala Thalia.

Anul acesta, festivalul sărbătorește un deceniu de când Sibiul a purtat titlul de Capitală Europeană a Culturii. În onoarea acestui eveniment, Elite Art Club UNESCO a realizat o serie de interviuri cu unele dintre cele mai interesante personalități culturale din oraș. Rezultatul acestui demers este filmulețul Sibiu – 10 ani de capital europeană care poate fi deja vizionat la https://www.youtube.com/watch?v=g7oSE-YrInY.

În mod exceptional, anul acesta festivalul va recomanda 7 circuite turistice și unele dintre cele mai bune restaurante din zonă pentru toți cei care apreciază frumusețea în toate formele ei, de la gastronomie, la muzică și la natură. Mai multe detalii gasiti pe www.classicsforpleasure.ro.

O altă noutate a ediției de anul acesta o reprezintă tombolele care se vor desfășura în fiecare seară în Piața Mare cu premii de la Teilor Jewellery, Domeniile Martinuzzi și Farmec.

Accesul la evenimente este gratuit. Programul festivalului:

14 August
Mariachi Magic
Piaţa Mare, ora 20.00
Orchestra: Symphonic Pops
Dirijor: Constantin Adrian Grigore
Solişti: Hector Lopez, Cristian Mogoşan, Florin Estefan

15 August
Corul Naţional de Cameră Madrigal „Marin Constantin”
Biserica Ursulinelor, ora 16.00
Dirijor: Anna Ungureanu

Classic Wonders
Piaţa Mare, ora 20.00
Orchestra: Camerata Regală
Dirijor: Wojciech Rodek
Solist: Adela Liculescu

16 August
Căsuţa cu Poveşti Muzicale
Sala Thalia, ora 11.00
Solişti: Bogdan Nistor, Lucia Bulucz, Adonis Tanţa

Proms of Delight – 10th Anniversary of Sibiu, European Capital of Culture
Piaţa Mare, ora 20.00
Orchestra: Orchestra de Stat a Filarmonicii din Sibiu
Dirijor: Ilarion Ionescu Galaţi
Solişti: Silvia Micu, Alin Stoica, Şerban Vasile

Festivalul Classics for Pleasure este organizat de Elite Art Club UNESCO si cofinanţat de Consiliul Local Sibiu şi Primăria Municipiului Sibiu.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*