Luni începe sesiunea de toamnă a bacalaureatului. Ce trebuie să știe candidații?

IȘJ a anunțat că luni, 24 august, va începe sesiunea de toamnă a examenului național de bacalaureat.

Începând cu 24 august, cele trei probe scrise sunt programate astfel: luni, 24 august, proba la Limba și literatura română, marți, 25 august, proba obligatorie a profilului, respectiv miercuri, 26 august, proba la alegere a profilului și specializării. În 27 august, va avea loc proba pentru Limba și literatura maternă.

Echivalarea și recunoașterea competențelor lingvistice și digitale se vor derula în zilele de 28, 31 august, respectiv 1 septembrie 2020.

Rezultatele inițiale vor fi afișate în data de 2 septembrie 2020, până la ora 12, iar contestațiile se vor putea depune în aceeași zi, în intervalul orar 14-20. Asemenea primei sesiuni, rezultatele vor fi afișate sub anonimat, în conformitate cu prevederile specifice în vigoare.

Contestațiile pot fi depuse atât în format fizic, cât și în format electronic. Candidații vor completa și semna cum că au luat la cunoștință faptul că nota acordată, ca urmare a soluționării contestației depuse, poate modifica, după caz, nota inițială, prin creșterea sau descreșterea acesteia.

Rezultatele finale, după soluționarea contestațiilor se vor afișa sâmbătă, 5 septembrie 2020.

Nota minimă de promovare, pentru fiecare probă, este 5, iar media finală pentru promovarea examenului național de bacalaureat este cel puțin 6.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*