Luptă în doi

„Dă de gândit faptul că Ponta candidatul îl trimite pe premierul Ponta să trimită Corpul de Control la Primăria contracadidatului. Chiar în perioada de campanie electorală. Interesant“, spune Klaus Iohannis, după ce la Primăria Sibiu a demarat un control guvernamental.

Totuși, primarul susține că nu e niciun fel de problemă. „La Primăria Sibiu s-au făcut nenumărate verificări şi se vor face în continuare. Stau foarte liniştit, ştiu ce este acolo şi nu o să găsească nicio neregulă“, a comentat Iohannis anunţul făcut de Guvern, adăugând, totuși că verificările au loc cu zece zile înainte de turul doi al alegerilor, deci „parcă lucrurile nu sunt în regulă“.

DSC_0336Retrocedări „cu cântec“

Corpul de Control al premierului derulează, din această săptămână, o acţiune de control la Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor (ANRP), generată de informaţii privind acordarea unor despăgubiri în favoarea unei cesionar, pentru imobile situate inclusiv în Sibiu. „ Oricine poate să controleze orice, nu există nereguli la Primăria Sibiu. Simplu de tot“, este replica lui Iohannis. „La Sibiu şi în alte părţi se fac verificări, nu imobile, ci altceva. Noi vorbim de dosare, prin care s-au făcut bani fără drept. La ANRP, dosarele au venit ori cu dispoziţia primarului, ori cu dispoziţia Comisiei Judeţene de Fond Funciar. Titlurile de despăgubire s-au dat în 2010, nimeni nu îl verifică pe dl. Iohannis, este verificat ANRP şi banii care s-au dat în 2010, când verifici dosare din 2010 constaţi de ce s-au făcut, cine a propus aici“, a subliniat George Băeşu, președintele ANRP.

Dezbaterile sunt în aer

Candidatul Alianței PSD-UNPR-PC, premierul Victor Ponta, i-a propus luni contracandidatului său, liberalul Klaus Iohannis, să participe la patru dezbateri televizate săptămâna viitoare. „Televiziunile au fost deja contactate și au confirmat toate interesul și acceptul de a organiza aceste dezbateri, la aceste date și cu această tematică. Este vorba de subiecte de interes public, care țin de atribuțiile președintelui României, conform Constituției, și care pot oferi opiniei publice o imagine foarte clară cu privire la programul și opțiunile fiecărui candidat“, se arată în comunicatul social-democraților. În schimb, prezidențiabilul ACL afirmă că este nevoie de o dezbatere publică, iar Universitatea de Vest din Timișoara i se pare un loc potrivit, la 25 de ani de la Revoluție. „Un lucru care cred că trebuie făcut în zilele imediat următoare: este nevoie de o dezbatere publică între mine și domnul Ponta. Am primit cu bucurie invitația Universității de Vest din Timișoara și mi s-ar părea un lucru excepțional de bun ca această întâlnire planificată să aibă loc în Timișoara după 25 de ani de la Revoluția română“, spune Iohannis. Până ieri seară nu se stabilise nimic concret.

PCM îl susține pe Iohannis

Preşedintele Partidului Civic Maghiar (PCM), Biro Zdolt, a declarat, ieri, că Prezidiul Executiv al formaţiunii a decis ca în turul II să sprijine candidatura lui Iohannis la preşedinţia României. „Iohannis este candidatul Ardealului. PCM, ca partid de orientare de dreapta, totdeauna a privit ca aliate partidele care sunt membre ale Partidului Popular European. Ca un partid cu orientare regională, al maghiarilor şi al secuilor, interesul nostru este ca, în următorii cinci ani, România să aibă un preşedinte care înţelege problema transilvană, care să ştie că poarta Europei este Ardealul şi care ştie că Ardealul este motorul economiei României“, motivează Biro.

Victorie la Sibiu

Candidatul ACL a intrat fără probleme în turul 2, alături de Victor Ponta. Cifrele arată, la nivel național, un scor de aproximativ 40 la sută pentru Ponta, respectiv 30 la sută pentru Iohannis. În schimb, în județul Sibiu, Iohannis consemnează o victorie zdrobitoare: 69,87 la sută din totalul sufragiilor valabil exprimate, în timp ce prezidențiabilul PSD+PC+UNPR a întrunit 19,35 la sută.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*