Luptă pe două fronturi

Benedek consideră că este esențială redresarea stării sănătății populației, dar și abordarea crizei economice, astfel încât impactul social negativ să poată fi atenuat

UDMR a transmis Guvernului Orban o serie de propuneri care vizează domeniul economic și social pentru contracararea efectelor pandemiei de coronavirus. Potrivit deputatului sibian Benedek Zacharie, pachetul de măsuri este rezultatul consultărilor largi pe care UDMR le-a inițiat și desfășurat cu specialiștii domeniilor reglementate, mediul de afaceri, societatea civilă, precum și reprezentanți ai autorităților administrației publice locale și aleși ai comunității maghiare.

În documentul aflat acum în mapa primului ministru au fost incluse propuneri concrete în domeniile sănătății publice – cum ar fi asistența medicală stomatologică de urgență -, turismul și HORECA, transportul și exportul de marfă, agricultura, administrațiile locale și investițiile.

Viziune responsabilă

În condițiile în care consecințele economice sunt deja grave în România, UDMR consideră că Ministerul Finanțelor trebuie să achite obligațiile sale restante față de firme, angajații concediați din cauza crizei economice trebuie sprijiniți cu o indemnizație unică nerambursabilă și prin măsuri de reintegrare pe piața muncii, iar Executivul ar tr           ebui să înființeze un Fond de Intervenție care să asigure finanțare și sprijin post-criză pentru firme, îndeosebi IMM-uri.

Totodată trebuie sprijinite IMM-urile care nu concediază angajați, prin suspendarea pe perioadă determinată a plății contribuțiilor de asigurări sociale, plata impozitelor, plata TVA și a altor contribuții obligatorii calculate pe fondul de salarii, potrivit UDMR. „Propunem ca pentru acele firme care nu renunță la angajații lor să fie suspendată pe perioadă determinată plata contribuțiilor de asigurări sociale și a altor contribuții obligatorii calculate pe fondul de salarii. Angajații concediați din cauza crizei economice trebuie sprijiniți atât cu o indemnizație unică nerambursabilă, cât și prin măsuri de reintegrare pe piața muncii. Ministerul Finanțelor trebuie să se asigure că achită neîntârziat și integral obligațiile față de firme“, au subliniat reprezentanții Uniunii.

Instrumentele bugetare puse la dispoziție de UE ca răspuns la criza actuală trebuie utilizate pe deplin, mai arată UDMR. Din Fondul de Coeziune alocat pentru cadrul financiar-bugetar 2014-2020, pentru finanțarea de proiecte menite să combată efectele crizei România are la dispoziție 491 milioane de euro accesibile imediat, urmate de alte 2,588 miliarde de euro.

Locuri de muncă

Păstrarea locurilor de muncă este cea mai eficientă formă de protecție socială, este de părere Benedek Zacharie, liderul grupului parlamentar UDMR din Camera Deputaților.

„Prioritățile UDMR sunt sprijinirea oamenilor și a familiilor, respectiv protejarea locurilor de muncă prin utilizarea tuturor mijloacelor de gestionare a crizei economice în vederea minimizării impactului social negativ. Încurajăm utilizarea coordonată a instrumentelor monetare, fiscale și de stimulare economică. Considerăm că păstrarea locurilor de muncă este cea mai eficientă formă de protecție socială. Sprijinirea de la bugetul de stat și din fondurile UE a funcționării întreprinderilor are ca scop menținerea locurilor de muncă și, astfel, a stabilității sociale. UDMR acordă o importanță majoră sprijinirii întreprinderilor mici și mijlocii, întreprinderilor individuale și familiale afectate de criză“, a declarat Benedek, pentru Mesagerul de Sibiu.

Transporturi

În calitate de membru al comisiei pentru transporturi şi infrastructură din Camera Deputaților, Benedek a apreciat că transportul reprezintă una dintre cea mai prejudiciată ramură a economiei, astfel că pentru firmele care activează în acest domeniu trebuie elaborate măsuri de compensare a pierderilor de venituri și de suportare a cheltuielilor cu șomajul tehnic al personalului angajat. „Acordarea de ajutoare de stat poate fi o soluție pentru plata salariilor în perioada crizei economice și pentru acoperirea pierderilor transportatorilor autorizați care, deși în condiții mai stricte, încă derulează activități de transport internațional“, adaugă parlamentarul sibian.

„Trebuie avută în vedere și perioada post-epidemică, prin urmare considerăm că fondurile europene nerambursabile trebuie reorientate înspre finanțarea proiectelor de infrastructură importante pentru dezvoltarea regională și pentru comunitățile locale”, spune Benedek.

Mihai Colibaba

One Comment

  1. Pingback: Benedek: UDMR a votat în favoarea măsurilor de susținere a economiei – Ziarul Mesagerul de Sibiu

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*