Mai mult de jumătate dintre pacienţii infectaţi cu noul coronavirus din Spitalul TBC au fost externaţi la cerere

Mai mult de jumătate dintre pacienţii infectaţi cu noul coronavirus, din Spitalul de Pneumoftiziologie din Sibiu, cunoscut ca şi Spitalul TBC, au fost externaţi la cerere, a precizat luni, pentru Agerpres, purtătorul de cuvânt al Prefecturii, Andreea Ştefan.

„Până în prezent au fost externate 28 de persoane confirmate pozitiv în urma testării SARS CoV-2: 24 din cadrul spitalului de Pneumoftiziologie şi 4 din cadrul SCJU Sibiu. În prezent sunt internaţi un număr total de 73 de pacienţi confirmaţi pozitiv în urma testării SARS CoV-2. Dintre aceştia 48 sunt în cadrul SCJU Sibiu (42 pe secţii, 6 pe ATI), 22 în cadrul Spitalului de Pneumoftiziologie Sibiu şi 3 în cadrul Spitalului de Pediatrie”, a explicat reprezentanta Prefecturii Sibiu, Andreea Ştefan.

Potrivit sursei citate, cei mai mulţi pacienţi infectaţi cu noul coronavirus care au dorit sa plece acasă provin din Spitalul de Pneumoftiziologie din Sibiu, fiind vorba despre 24 de persoane dintr-un total de 28 aflate în această situaţie. Din cel mai mare spital unde sunt trataţi pacienţii COVID-19, Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă (SCJU) Sibiu, au plecat acasă la cerere, doar patru pacienţi şi au rămas să îşi urmeze tratamentul alţi 48, din care şase sunt în stare gravă la Terapie Intensivă.

2 Comments

  1. Pingback: Bombe epidemiologice în toată țara: sute de bolnavi sau suspecți de infectare cu Covid-19 au plecat din spitale și centrele de carantinare după decizia CCR - newsromania.info

  2. Pingback: Sute de bolnavi de Covid au plecat din spitale și mii de români au ieșit din centrele de carantină și izolare — Max-Media | Stiri Prahova, Stiri Ploiesti

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*