Mai puţine domenii, mai multe locuri

Universitatea „Lucian Blaga“ Sibiu (ULBS) renunţă, de anul viitor, la şase domenii de studii atât pentru licenţă, cât şi pentru master. Şi la ID va fi redus numărul de locuri.

Anul viitor va începe la universitatea sibiană cu mai puţine locuri, după ce o serie de domenii de studiu vor fi scoase din portofoliu. Astfel, ULBS renunţă la inginerie mecanică, marketing, economie, fizică, statistică şi informatică economică şi relaţii economice internaţionale şi cibernetică, atât la programele pentru licenţă, cât şi la cele pentru master. Pe lângă acestea, la programele de master nu vor mai exista nici domeniile inginerie electronică şi telecomunicaţii, inginerie aerospaţială, autovehicule, transporturi, biotehnologii, mecatronică şi robotică, ingineria mediului, medicină dentară, farmacie, cibernetică, ştiinţe ale educaţiei şi studii culturale.

 

 

Fără căutare

 

Decizia de a renunţa la aceste domenii a fost luată după evaluarea făcută la nivelul fiecărei facultăţi. Criteriile care au stat la bază au fost: capacitatea de acoperire cu resursă umană necesară susţinerii programului de studiu, istoricul atractivităţii programului sau domeniului în ultimii ani şi aportul adus de respectivul program în domeniul cercetării. În noul an universitar 2013-2014, pentru studiile de licenţă, nu va mai fi scos la concurs domeniul ştiinţe politice, iar pentru master – domeniile ştiinţe politice, mine, petrol şi gaze IFR, inginerie şi management şi cibernetică, statistică şi informatică economică.

 

Locuri propuse: aproape 5.000

 

Cu toate acestea, numărul de locuri din învăţământul la distanţă va fi de 905, faţă de 665, câte au fost propuse pentru anul universitar în desfăşurare. În ultima şedinţă a Senatului ULBS a fost aprobată şi cifra de şcolarizare propusă pentru viitorul an universitar. Propunerea este de 4.940 de locuri, comparativ cu anul universitar 2012-2013, când au fost propuse 5.074 de locuri. La programul de master au fost propuse 3.160 de locuri, faţă de 3.779 pentru anul în curs. Cifrele rămân momentan la stadiul de propuneri, până la avizarea lor de către Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului, au precizat reprezentanţii ULBS.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*