Manageri interimari la Spitalul Județean și la cel de Psihiatrie

Preşedintele Consiliului Judeţean Sibiu, Daniela Cîmpean, a semnat astăzi dispoziţiile de numire a managerilor interimari pentru Spitalul Judeţean şi Spitalul de Psihiatrie.

Astfel, începând cu data de 2 decembrie, conf.univ.dr. Călin Remus Cipăian va prelua funcţia de manager interimar al Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Sibiu, până la revocarea unilaterală din funcţie, dar nu mai mult de 6 luni, iar Denisa Florentina Nicoară, actualul director al Spitalului de Psihiatrie „Dr. Gheorghe Preda” Sibiu, a fost numită manager interimar până la revocarea unilaterală din funcție, dar nu mai mult de 6 luni.

denisa-nicoara

Denisa NICOARĂ

„De asemenea, preşedinta Daniela Cîmpean a semnat Dispoziţia nr. 291/25.11.2016 privind aprobarea Regulamentului de organizare şi desfăşurare a concursului pentru ocuparea funcţiilor de manageri, persoane fizice, ai spitalelor de sub autoritatea Consiliului Judeţean Sibiu, regulament care a fost completat cu prevederile OUG nr.79/2016 pentru modificarea şi completarea Legii nr.95-2006 privind Reforma în domeniul sănătăţii”, a precizat Ioana Căpățână, purtătoarea de cuvânt a Consiliului Județean Sibiu.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*