Maraton IT la Sibiu

Peste 100 de pasionați de tehnologie din România, precum și întreaga Europă, își întrec forțele în perioada 2 – 4 noiembrie la Sibiu, în cadrul Maratonului de programare Hack TM, cel mai important eveniment de acest gen din sud-estul Europei.

„După 5 ediții organizate la Timișoara, unde în luna mai s-au reunit 700 de programatori, designeri și ingineri, hackathon-ul de software și hardware așteaptă entuziaștii de tehnologie la Muzeul ASTRA”, anunță organizatorii evenimentului.

Maratonul va începe vineri, 2 noiembrie, în spațiul ToolHouse. Un hackathon este un maraton de programare sau creație în domeniul tehnic. Provenit prin alăturarea cuvintelor “hacking” și “marathon” din limba engleză, se referă la un eveniment în care se realizează proiecte în cel mai scurt timp posibil. Cu toate că termenul “hacking” are conotații negative în media, acesta înseamnă de fapt găsirea unor soluții nonconformiste în cel mai scurt timp posibil.

În prima seară, participanții vor expune ideile de proiecte și vor căuta coechipieri. Programul va continua sâmbătă dimineața, la Muzeul ASTRA. Participanții vor lucra la proiectele lor în echipa și vor concura pentru câștigarea premiilor puse la dispoziție de organizatori. Echipele beneficiază de ajutor de la mentori cu experiență în rezolvarea rapidă a problemelor tehnice.

Evenimentul se adresează tuturor persoanelor pasionate de IT, atât celor deja active din domeniu, cât și studenților și elevilor. Fiind un eveniment deschis, se încurajează idei de proiecte care să testeze creativitatea și capacitatea de inovare a participanților.

Perioada de desfașurare a hackathon-ului va fi de două zile de activități creative, timp în care echipele înscrise vor avea șansa să își dezvolte proiectele prezentate.

Evenimentul se va finaliza cu o festivitate de închidere, unde câștigătorii vor fi răsplătiți cu premii pentru cele mai originale proiecte, în urma evaluărilor realizate de către specialiști în domeniu, precum și alegerea proiectului care va fi desemnat ca marele câștigător al HackTM Sibiu.


Viorica MAIER

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*