Marele violonist Maxim Vengerov va cânta la Sibiu cu casa închisă

„Pentru mine, Enescu este un om al Renaşterii, adică enciclopedic. Întotdeauna mi-am dorit să ajung la gradul său de complexitate, şi trebuie ca noi toţi să ne străduim să-i urmăm modelul”, a declarat Maxim Vengerov despre George Enescu, într-un interviu pentru Radio România Muzical.

Este unul dintre cei mai mari violoniști ai momentului, numit adesea cel mai mare interpret la coarde din lumea de astăzi. Totodată, se bucură și de recunoaștere internațională ca dirijor. A primit numeroase premii, inclusiv Premiul Grammy pentru cea mai bună interpretare, două premii Gramophone, un Classical Brit Award, cinci premii Edison Music Classical, două premii ECHO și un premiu Crystal din partea Forumului Economic Mondial- premiu care onorează artiștii ce și-au folosit arta pentru a îmbunătăți starea lumii. În 1997, Maxim Vengerov a devenit primul artist de muzică clasică numit Ambasador al Bunăvoinței de UNICEF. A fost portretizat în mai multe filme documentare, printre care Playing by Heart și Living the Dream – film distins cu premiul Gramophone pentru cel mai bun documentar în 2008.

Maxim Vengerov s-a născut la Novosibirsk, în Siberia, și a început să cânte la vioară de la vârsta de patru ani, un an mai târziu a susținut primul său recital, în orașul natal. A fost remarcat și susținut încă de la vârsta de 17 ani de două legende ale muzicii clasice, Mstislav Rostropovich și Daniel Barenboim. Astăzi, Vengerov face parte frecvent din juriile unor concusuri prestigioase, susţine conferinţe, organizează forumuri muzicale şi este profesor de onoare al mai multor instituţii de profil, între care Academia Regală de Muzică din Londra. Maxim Vengerov cântă o vioară Stradivarius ex-Kreutzer din 1727.

În program, Sonata Nr.3 de George Enescu

Maxim Vengerov vine pentru a patra oară în România. În premieră, acesta va concerta și la Sibiu, în cadrul proiectului „Recitalurile George Enescu, la Sibiu”. Într-o scrisoare adresată organizatorilor festivalului, Maxim Vengerov a declarat că este fericit de această invitație și pregătește ceva special: „Va fi o ocazie specială pentru că vin cu un recital care cuprinde una dintre cele mai importante sonate pentru vioară și pian scrise de Enescu: Sonata nr. 3. Este un privilegiu pentru mine să cânt alături de prietenul meu, pianistul Vag Papian. A fost o onoare să studiez, să învăț și să cânt această minunată piesă. Sper că vă veți bucura de interpretarea mea și sunt onorat să cânt acest program și în alte orașe din România.”

Maxim Vengerov va fi prezent în premieră la Sibiu, vineri, 22 septembrie. Recitalul va avea loc la Sala Thalia,  de la  ora  19.00. Toate biletele au fost epuizate.

Program recital:

  • Brahms – Scherzo în do minor din Sonata F.A.E. (1853)
  • Brahms – Sonata nr. 3 în re minor pentru vioară şi pian, op. 108
  • Enescu – Sonata nr. 3 în la minor pentru vioară şi pian, op. 25
  • Franck – Sonata în La major pentru vioară şi pian

Erzhan Kulibaev concertează astăzi la Sibiu

Penultimul recital marca „Enescu” va avea loc astăzi la Sibiu și va fi susținut de violonistul rus Erzhan Kulibaev, laureat al Concursului Internațional „George Enescu” 2016 și unul dintre artiștii tineri ai „The Violin Channel”. Concertele sale recente au inclus debuturi solo în prestigioase săli de concerte precum Carnegie Hall’s Stern Auditorium din New York, Mariinsky Theater Concert Hall din Sankt Petersburg, Biserica St. James Piccadilly din Londra, Auditorio Nacional din Madrid, Sony Center for Performing arts în Toronto sau Berlin Konzerthaus, „Opera Bastille” din Paris.

Alături de tânărul pianist Iulian Ochescu, Erzhan Kulibaev va susține un recital pe scena Sălii Thalia, astăzi, 18 septembrie, de la ora 19.00.

În program:

  • N. Medtner: Two Canzonas with Dances for Violin and Piano, Op.43; Canzona in C, Op.43 I. No.1 2. Dance in C, Op.43 I. No.2 3; Canzona in B minor, Op.43 II. No.1 4. Dance in B minor, Op.43 II. No.2
  • Sergei Prokofiev Sonata n1, f moll

––––Pauză–––––-

  • F. Schubert Duo D. 574 A dur
  • Enescu Ballade
  • Enescu Ménétrier
  • M. Ravel sonata n2
  • C. Porumbescu Ballade
  • Bizet-Waxman „Carmen fantasy”

Bilete pentru acest recital mai pot fi achiziționate de pe site-ul eventim.ro și din magazinele partenere Vodafone, Diverta și Librăriile Humanitas, dar și de la sala Thalia, înaintea începerii evenimentului. De asemenea, organizatorii au pus în vânzare și bilete speciale la prețul de 15 lei, pentru studenți, pensionari și persoane cu dizabilități. Acestea pot fi cumpărate de la Librăria Habitus, Piața Mică, nr.4.

Accesul în sală nu va mai fi permis după începerea concertelor.

Spectatorii sunt rugați să vină mai devreme, accesul în sală fiind permis cu 30 de minute înainte de ora înscrisă pe bilet.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*