Marquardt și Școala Duală – formula de succes (P)

Cea de-a doua generație de elevi absolvenți ai școlii duale în parteneriat cu Marquardt Sibiu a fost angajată în compania noastră.

Cei 6 elevi ai promoției 2015-2018 au absolvit în această vară și, după vacanță, au revenit la Marquardt, de data aceasta nu cu statut de practicant, ci de angajat. Toți absolvenții de acest an care și-au desfășurat stagiile de practică în cadrul companiei noastre au fost invitați să-și depună documentele de angajare și au semnat contractele de muncă.

“Este a doua promoție de elevi care absolvă cu succes învățământul dual și sunt angajați la Marquardt. Este o reușită pentru noi, ca angajatori, care am investit în pregătirea acestor tineri pentru a avea forță de muncă de calitate și, în același timp,  și pentru tineri, care pornesc cu dreptul în profesie, într-o companie care le oferă perspective bune de viitor“, a precizat Bianca Buta, Manager Resurse Umane la Marquardt România și membru al Consiliului Național pentru Educație Duală.

Învățământul profesional dual este o formă a învățământului de stat care se desfășoară la Marquardt în colaborare cu Colegiul Tehnic Independența. Sistemul dezvoltă deprinderile practice ale elevilor în meseriile cu profil tehnic și oferă tinerilor șansa calificării în industria componentelor auto. Meseriile în care Marquardt pregătește tinerii sunt: operator pe mașină cu comandă numerică, sculer-matrițer și electromecanic pentru utilaje și instalații industriale

Sistemul de învătământ profesional dual permite elevilor înscrişi la o școală profesională de stat să îşi formeze cunoştinţele practice în mediul real de muncă oferit de companii, ceea ce reprezintă un important atu la începutul vieții profesionale.

Contactul și familiarizarea elevului cu mediul de muncă are loc în fabrica Marquardt, iar instruirea teoretică se face la Colegiul Tehnic Independența.

Înscrieri pentru Învățământul Dual la Colegiul Independența

Pentru cei interesați să urmeze cursurile învățământului dual la Colegiul Tehnic Independența în ciclul 2018-2020, în aceste zile se desfășoară etapa a doua de înscrieri. Elevii care au terminat clasa a VIII-a își pot depune dosarele în perioada 31 august – 3 septembrie la secretariatul Colegiului Independența din str. Gladiolelor nr. 2.

Pentru înscrierea la clasele de învățământ dual sunt necesare următoarele documente: fișa de înscriere în învățământul dual și foaia matricolă, eliberate de către școala generală de proveniență a elevilor, copie după certificatul de naștere și cartea de identitate a elevului, copie după cartea de identitate a părinților sau a tutorelui legal și adeverința medicală. Detalii suplimentare se obțin la telefon la Colegiul Independența, la numerele 0269.221.806 și 0766.182.477 sau prin email la adresa independenta_77@yahoo.com.

După absolvire, elevii vor putea fi angajați în companiile unde au făcut practică și pot continua cariera sau pot, în paralel să își continue studiile, să dea examenul de bacalaureat și chiar să urmeze o facultate, dacă își doresc acest lucru.


ADVERTORIAL

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*