Mărțișoare pentru bunici

Preșcolarii de la Grădiniţa nr. 29 din Sibiu au împărțit mărțișoare vârstnicilor.

Copiii din grupa mare B, împreună cu educatoarele Andreea Radu și Ana Maria Streza și directoarea Carmen Firu, au oferit vârstnicilor aflați în grija fundației „Cibinum“ Sibiu un moment special de 1 Martie, în dorința de a aduce câteva raze de bucurie în sufletele acestora.

Copiii le-au dăruit celor vârstnici mărțișoare lucrate manual de ei, dar și fructe, iaurturi, biscuiți și napolitane pe care le-au adus de acasă.

Micuții au fost foarte mulțumiți de reușita lor și au spus că abia așteaptă să le ofere și mamelor mărțișoare realizate de ei.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*