Mărțișoare pentru fapte bune

La Crucea Roșie Sibiu a început confecționarea mărțișoarelor.

„Avem o tradiție de mai bine de 7 ani în realizarea mărțișoarelor manuale, din materiale reciclabile. Toată lumea participă la această acțiune, de la voluntarii cei mai tineri, până la pensionarii din cadrul Clubului de Aur, dar și angajații de la birou. Mulțumim companiilor sibiene care comandă în fiecare an de la noi mărțișoare pentru angajatele lor și astfel susțin proiectele noastre umanitare.

Pentru comenzi, vă așteptăm la sediul nostru din strada Nicoale Bălcescu nr. 6 (de luni până vineri între orele 10.00 – 16.00) sau la Magazinul de Fapte Bune de pe strada Avram Iancu nr. 2 (de luni până vineri între orele 13.00 – 19.00). Pentru detalii, ne puteți contacta telefonic la 0269.217.646. Ne veti găsi și în perioada 25 februarie – 1 martie pe zona pietonală Nicolae Bălcescu, alături de alți comercianți.

Prin aceste comenzi, puteți susține proiectele umanitare pe care Crucea Roșie le desfășoară la Sibiu, cele mai noi proiecte fiind Centrul EGAL pentru copii (afterschool social pentru copii defavorizați), Banca de Sănătate (colectă și distribuție de medicamente pentru persoanele vulnerabile) și Grupul de Suport și Terapie pentru Dependenți“, explică Raluca Morar, directorul Crucii Roșii Sibiu.

Conceptul de anul acesta este unul care are ca protagoniste motivele florale: flori naturale, presate și lipite apoi pe suport de lut, flori pictate manual pe suport de lemn de brad sau de alun, dar și flori realizate din fimo. Fiecare mărțișor e prins pe un suport de carton cu sigla „Atelierul de Creație al Crucii Roșii Sibiu“ și apoi împachetat în coșulețe confecționate din pagini de ziare sau reviste.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*