Masca la control! Civilizație sau îngăduință? Zero amenzi la Sibiu

În județul Sibiu, de la debutul pandemiei și până în prezent au fost confirmate pozitiv în urma testării SARS CoV-2, 676 de persoane (dintre care 630 adulți și 46 copii). Până la data curentă au fost declarate vindecate și externate 507 de persoane, iar 53 persoane au decedat, din rândul celor confirmate pozitiv.

În ultimele 24 de ore, la numerele puse la dispoziție de autoritățile sibiene au sunat 171 persoane, ca urmare a noilor prevederilor legale privind ieșirea cetăţenilor din carantinare.

Pompierii au răspuns la 43 de solicitări, iar Serviciul Județean de Ambulanță Sibiu la 118.

Ieri, polițiștii sibieni au verificat 64 de persoane și 7 SC/PFA cu privire la respectarea măsurilor și interdicțiilor impuse. Efectivele Poliției Locale au verificat 147 de persoane, fără a fi constatate abateri.

Direcția Sanitar Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor a efectuat ieri verificări la 9 unități economice, în urma cărora au aplicat o sancțiune (avertisment).

Personalul Sectorului Poliției de Frontieră a Aeroportului Sibiu în cooperare cu polițiști din cadrul Biroului Poliției Transporturi – Postul de Politie Transporturi Aeriene începând cu data de 04.07.2020 au efectuat verificări la societățile comerciale de pe raza aeroportului pentru verificarea respectării normelor de siguranâă în contextul pandemic. Nu au fost constatate abateri.

În urma verificărilor efectuate de ANPC, au fost aplicate 2 sancțiuni contravenționale (avertismente).

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*