Mesajul inspectorului şef al I.S.U. Sibiu cu ocazia Zilei Protecţiei Civile

Se împlinesc 80 de ani de la 28 februarie 1933, zi în care Regele României Carol al II-lea aproba prin Înalt Decret Regal Regulamentul Apărării Pasive, consfinţind înfiinţarea primelor structuri cu atribuţii de apărare civilă în România. Momentul este un prilej de retrospectivă a activităţilor desfăşurate de specialiştii protecţiei civile care s-au aflat mereu la datorie în sprijinul  semenilor. Specialiştii protecţiei civile au fost mereu prezenţi la datorie şi s-au aflat, de fiecare dată, acolo unde cetăţenii au fost în suferinţă, ameninţaţi de dezastre naturale şi catastrofele care au afectat întreg cuprinsul patriei. Unificarea structurilor de protecţie civilă cu cele ale pompierilor militari a permis integrarea în Sistemul Naţional de Management al Situaţiilor de Urgenţă, fapt ce a determinat ca specialiştii protecţiei civile să îşi desfăşoare activitatea în structurile Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă. Zi de zi, îşi fac datoria cu responsabilitate şi  devotament, dovedind dăruire şi o bună pregătire profesională în numeroase ocazii dificile: inundaţii, incendii, cutremure, alunecări de teren, asanarea teritoriului de muniţie rămasă neexplodată, accidente etc. La fel ca şi celelalte structuri similare din Uniunea Europeană şi NATO, protecţia civilă din România continuă procesul de modernizare şi flexibilizare instituţională, pentru a asigura servicii profesioniste şi a fi, la nevoie, un furnizor de asistenţă umanitară internaţională. La ceas aniversar, cu prilejul Zilei Protecţiei Civile din România, doresc să-mi exprim recunoştinţa pentru implicarea şi interesul manifestat până acum, în relaţiile de colaborare dintre Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Cpt. Dumitru Croitoru“ al judeţului Sibiu, Instituţia Prefectului şi Consiliul Judeţean Sibiu, precum şi celelate instituţii cu atribuţii în gestionarea situaţiilor de urgenţă la nivel judeţean. Cu acest prilej le mulţumesc şi îmi exprim dorinţa să dezvoltăm în continuare o colaborare de succes. Dragi colegi din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Cpt. Dumitru Croitoru“ al judeţului Sibiu şi nu numai, vă transmit un gând bun şi vă doresc să aveţi parte de de sănătate, noroc şi împlinire profesională, nenumărate bucurii alături de familie şi cei apropiaţi.

La mulţi ani!

 

inspector şef

lt. col. Laurenţiu-Cosmin BALCU

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*