Mesajul prefectului demis, Cristian Roman: „Să lucreze în continuare pentru oameni!”

Cristian Roman, schimbat din funcţie în ședinţa de Guvern de ieri după-amiază, a declarat că a fost onorant să reprezinte judeţul Sibiu din poziţia de prefect, „funcţie pe care care am exercitat-o în primul rând cu gândul la binele cetăţenilor”.

„Cred că am reuşit ca pe parcursul acestui an să menţinem un echilibru în judeţ, atât din punctul de vedere al legalităţii actelor administrative emise, al serviciilor oferite de instituţiile din administraţie, cât şi al situaţiilor cu potenţial de risc pentru ordinea publică şi siguranţa oamenilor. În plus, consider că Instituţia Prefectului a asigurat pe parcursul anului 2016 desfăşurarea a două procese electorale de o înaltă calitate, corectitudine şi transparenţă, la standarde moderne.

Le mulţumesc tuturor reprezentanţilor structurilor şi instituţiilor cu care am colaborat în calitate de prefect, asigurându-i că le-am apreciat permanent profesionalismul şi buna-credinţă de care au dat dovadă în  relaţia cu Instituţia Prefectului. De asemenea, le mulţumesc colegilor şi doamnei subprefect Anca Şandru, pentru sprijinul acordat în îndeplinirea atribuţiilor conferite de lege. Tuturor le doresc să lucreze în continuare pentru oameni, iar în luarea tuturor deciziilor luate la nivelul judeţului Sibiu să primeze tot timpul interesul public.

Nu în ultimul rând, mulţumesc presei locale, care a fost în permanenţă un partener de încredere, transmiţând cu obiectivitate şi promptitudine mesajele către sibieni.

Eu vă asigur că voi rămâne în continuare un luptător pentru respectarea principiilor democratice, astfel încât Sibiul şi România să fie un stat de drept puternic şi respectat!”, a transmis Roman.

De asemenea, subprefectul Anca Şandru a fost schimbat din funcţie în cadrul ședinţei de Guvern. În aceeaşi ședinţă, Executivul de la București l-a numit prefect pe Lucian Radu, fost inspector șef adjunct al Inspectoratului Teritorial de Muncă Sibiu, iar subprefect a devenit jurista Olimpia Prislopean.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*